METEO După ploaie se întoarce canicula: un val de aer tropical va aduce temperaturi de peste 38°C
După câteva zile de temperaturi reduse și furtuni cu vânt puternic și grindină, canicula se va întoace în forță peste tot în țară, iar temperaturile vor ajunge să depășească și 38 de grade Celsius. Valul de aer tropical va ajunge pe teritoriul țării încă de luni, când se vor înregistra temperaturi de până la 35 de […]
Schimbări majore în domeniul sănătății la nivelul Uniunii Europene. Ce se întâmplă cu România
Cristian Bușoi, europarlamentar PPE, a vorbit pentru Antena 3 CNN, în cadrul emisiunii Be EU, despre beneficiile pe care la va avea România după schimbările majore în Sănătate care vor avea loc la nivelul întregii Uniuni Europene. „Avem o nouă legislație farmaceutică ca și propunere a Comisiei Europene, ca și decizia Parlamentului în cea de-a doua jumătate a […]
Florin Roman: Rezultat fabulos pentru PNL la alegerile locale: 2,5 milioane de voturi
Vicepreşedintele PNL Florin Roman, coordonatorul campaniei pentru alegerile locale, afirmă, sâmbătă, că liberalii au obţinut un ”rezultat fabulos” la ultimele alegeri şi prezintă cifrele în ceea ce priveşte numărul de primari, consilieri locali şi judeţeni, dar şi preşedinţi de consilii judeţene. ”Dezastru, cum ar zice Ciolacu”, a transmis Florin Roman, criticând, astfel, o declaraţie recentă […]
Ciolacu afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni României, afirmă premierul, au început deja de şase luni. În ceea ce priveşte perspectiva alegerilor prezidenţiale, Ciolacu precizează că nu se […]
Ciprian Ciucu despre Nicolae Ciucă: Are profilul moral pentru a fi un preşedinte corect şi bun
Liberalul Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, susţine că liderul PNL Nicolae Ciucă are ”profilul moral” pentru a fi un preşedinte de ţară ”bun şi corect”. Ciucu este de părere şansele lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale au crescut după ce USR, partidul care concurează PNL în rândul electoratului de dreapta, a scos doar 8% la […]
Un loc de parcare închiriat de Primărie a ajuns la peste 10.000 de lei în acest oraș
Un loc de parcare a ajuns la peste 10.000 de lei În municipiul Botoșani, locurile de parcare rezidențiale se licitează. Cum este peste tot, sunt mai multe cereri decât locuri de parcare disponibile, așa că se poate ajunge în situații aberante. Zilele trecute a avut loc o nouă licitație publică deschisă, cu strigare. Preţul de […]
Europol anunţă închiderea unor canale de propagandă ale Statului Islamic în Europa şi SUA
Forţele de poliţie din Europa şi Statele Unite au închis în ultima săptămână un număr mare de servere având legătură cu gruparea extremistă Statul Islamic şi care găzduiau mijloace de propagandă „ce incitau la terorism în cel puţin 30 de limbi”, au anunţat vineri Europol şi Eurojust, relatează AFP, Reuters şi dpa. Autorităţile spaniole au […]
România Frumoasă – Lanuri de lavandă
Dacă în trecut regiunea Provence din Franța era celebră pentru lanurile cu lavandă întinse pe sute de kilometri, în ultimii ani au apărut și la noi numeroase grădini în care este cultivată. Într-adevăr, în cam toate colțurile țării găsești numeroase plantații cu lavandă și o întreagă industrie în jurul acesteia: grădini în care sunt produse […]
Ciprian Ciucu, întrebat despre câştigarea alegerilor la Sectorul 6, cu peste 70 la sută: Este vorba despre echipă
Primarul Sectorului 6 din Capitală, Ciprian Ciucu (PNL), a explicat, sâmbătă, că succesul său se datorează oamenilor cu care lucrează, întrucât a adus în echipă oameni cu experienţă în sistemul public. În ceea ce priveşte salariile, acestea pornesc de la 6.000 de lei şi pot ajunge până la 14.000 de lei, net. ”În primul rând […]
Tîlvăr: Armata României desfăşoară cel mai ambiţios program de modernizare din istoria sa
Armata României desfăşoară cel mai ambiţios program de modernizare din istoria sa, iar creşterea nivelului de alocare pentru înzestrare la 2,5% din PIB permite accelerarea unor programe esenţiale pentru ridicarea capacităţii de acţiune a forţelor armate, a declarat sâmbătă ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr. Acesta a participat, alături de premierul Marcel Ciolacu, sâmbătă, la Buzău, […]