Reguli noi la importurile de miere din UE, din 30 noiembrie

O legislație mai drastică privind importurile de miere şi produse apicole intră în vigoare din 30 noiembrie, la nivelul Uniunii Europene, potrivit informaţiilor prezentate sâmbătă, la emisiunea Agricool, de la Antena 3 CNN. Acestea pot trece graniţa UE numai dacă sunt trimise, primite sau produse în unități înregistrate de către autoritatea competentă a țării exportatoare. Controalele au arătat probleme […]

Polonia ia în calcul doborârea rachetelor rusești deasupra Ucrainei

Ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski a declarat că Varşovia ia în considerare o propunere din partea Kievului de a doborî rachetele ruseşti care se îndreaptă spre teritoriul polonez în timp ce acestea se află încă în spaţiul aerian ucrainean, informează BBC, preluată de news.ro. Propunerea a fost inclusă într-un acord comun de apărare între […]

Germania intenţionează să se abţină la vot cu privire la tarifele UE pentru vehiculele electrice din China, spun surse

Germania urmează să se abţină la votul de luni al statelor membre ale Uniunii Europene privind impunerea de tarife provizorii pentru vehiculele electrice din China, au declarat vineri surse, pentru Reuters. Uniunea Europeană impune tarife provizorii de până la 37,6% pentru vehiculele electrice importate din China, intensificând tensiunile cu Beijingul în cel mai mare conflict […]

CNAIR: Restricții de circulție în acest weekend din cauza Codului Roșu de caniculă

Autovehiculele de peste 7,5 tone nu vor putea circula în acest weekend pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din cele 28 de judeţe aflate sub avertizare Cod roşu de caniculă, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Restricţiile de circulaţie se vor aplica în judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, […]

Trecutul comunist al familiei Geoană: tatăl și socrii, fideli regimului Ceaușescu

Mircea Geoană pozează în apărătorul democrației, dar familia sa a fost fidelă regimului Ceaușescu și parte din elita comunistă. De asemenea, familia acestuia are și mari probleme cu justiția, ceea ce reprezintă o vulnerabilitate pentru cel care se auto-propune pentru alegerile prezidențiale. Mircea Geoană este fiul unui general comunist. Ioan Geoană s-a născut în 1928, […]