Legea care îi obliga pe prosumatori să-și instaleze baterii de stocare, retrimisă în Parlament

Klaus Iohannis susţine că noile prevederi ale legii sunt inoportune şi inaplicabile în forma în care sunt reglementate. Legea care obliga românii cu panouri fotovoltaice să-şi instaleze şi capacităţi de stocare a energiei electrice produse a fost retrimisă parlamentului spre reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului apreciază că nu este corect ca întreaga povară […]

BOR respinge criticile legate de canonizarea unor preoți cu vederi legionare: „Chiar și sfinții au avut unele căderi”

Patriarhia Română răspunde acuzațiilor Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” conform căruia unii clerici canonizaţi recent au avut legătură cu mişcarea legionară, că „Biserica Ortodoxă Română are dreptul de a analiza şi a se pronunţa, potrivit propriilor criterii religioase”, potrivit News.ro. „În cadrul procesului de canonizare, Biserica Ortodoxă Română desfăşoară o activitate de cercetare minuţioasă […]

AlegeriSUA2024: Joe Biden testat pozitiv la COVID-19 (Casa Albă)

Preşedintele american Joe Biden, în campanie în Nevada pentru alegerile din noiembrie, a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat miercuri Casa Albă într-un comunicat, precizând că are „simptome uşoare”, notează AFP. Preşedintele de 81 de ani, „complet vaccinat”, va intra într-o perioadă de izolare în fieful său din Delaware, a indicat Casa Albă, într-un […]

Ciolacu afirmă că prezenţa sa la reuniunea filialei PSD Sector 3 nu a fost cu iz electoral

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se află în campania internă pentru a obţine susţinerea partidului pentru o candidatură la funcţia supremă în stat. ”De candidat, o să candidez, să fiu şi eu parlamentar, cred”, adaugă Ciolacu. ”Aţi văzut în discurs, nu sunt în campanie electorală”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri seară, întrebat dacă […]

Iohannis – la reuniunea Comunităţii Politice Europene; discuţii privind securitatea, migraţia, securitatea energetică

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi, la cea de-a patra reuniune a Comunităţii Politice Europene, care va avea loc în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, la Palatul Blenheim din Oxfordshire, transmite Administraţia Prezidenţială. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis miercuri AGERPRES, programul reuniunii cuprinde o sesiune plenară şi grupuri […]

Nicolae Ciucă: Transferarea întregii poveri financiare doar asupra prosumatorului va avea un efect advers

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă că transferarea întregii poveri financiare doar asupra prosumatorului – prin obligarea de a investi suplimentar în capacităţi de stocare – va avea efectul advers, de descurajare a oamenilor să folosească sau să-şi instaleze panouri fotovoltaice. ”Conform solicitării preşedintelui Klaus Iohannis, parlamentarii PNL vor propune amendamentele necesare pentru ca forma legii […]

Burduja: Nu opriţi aparatele de aer condiţionat pe parcursul întregii zile şi seara să le daţi pe 16 grade

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, le recomandă utilizatorilor de aer condiţionat să nu folosească aparatele intermitent, setându-le pe temperaturi foarte mici, el explicând că un aparat care funcţionează o perioadă mai lungă la o temperatură mai ridicată, dar constantă, consumă mai puţin decât un aparat setat pe temperaturi foarte mici, care funcţionează intermitent. ”Am dat o […]