ANALIZĂ Ce s-ar putea schimba cu Kamala Harris la conducerea SUA
Kamala Harris, actualul vicepreședinte SUA, va fi candidatul Democraților la alegerile prezidențiale, după ce Joe Biden a decis să nu mai candideze pentru al doilea mandat de președinte. Kamala Harris are o lungă carieră ca procuror, apoi în 2017 a făcut pasul spre Senatul SUA. Kamala Harris a fost procuror mai bine de 20 de […]
Protecția Copilului: Autoritățile britanice au avut motive „legale și îndreptățite” să ia copiii românilor din Leeds
Autoritățile române își exprimă înțelegerea față de durerea familiei de români din Leeds ai cărei copii au fost luați în plasament de statul britanic, dar consideră că motivele care au stat la baza luării acestei decizii sunt ”legale și îndreptățite”, transmite Rareș-Petru Achiriloaie, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), prin intermediul […]
Coaliţia se reuneşte luni, pe agendă fiind teme economice
Coaliţia de guvernare se reuneşte, luni, de la ora 16.00, pe agenda discuţiilor fiind teme economice. Este prima întâlnire a liderilor PNL şi PSD, după atacurile reciproce din ultima perioadă, în urma prezenţei lui Nicolae Ciucă, alături de preşedintele Klaus Iohannis, la Summit-ul NATO de la Washington, dar şi anunţul lui Ciucă privind intrarea în […]
ANM: Vreme caniculară şi instabilitate atmosferică în majoritatea regiunilor, în perioada 22 iulie – 4 august
Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni (22 iulie – 4 august) se anunţă a fi unul schimbător, în majoritatea regiunilor, cu perioade în care valorile termice vor continua să fie caniculare, dar şi cu zile în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, arată estimările publicate, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). În Banat, […]
34.000.000.000 de lei au cheltuit românii în magazinele alimentare, anul trecut. Dublu față de 2022
Aproape 34 de miliarde de lei au consumat românii în magazinele alimentare fizice, în 2023, dublu față de antul anterior. În schimb, retailerii alimentari online au pierdut teren. Românii au cheltuit aproape 34 de miliarde de lei în magazinele alimentare, anul trecut. Suma este aproape dublă față de anul anterior. A scăzut însă numărul cheltuielilor […]
Ungaria se așteaptă la o confruntare la Bruxelles. Szijjarto numește criticile UE la adresa lui Orban „karate oral”
Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a declarat luni că se aşteaptă la o „confruntare” cu omologii săi din UE la Bruxelles, ca urmare a criticilor aduse recentului turneu al premierului ungar, Viktor Orban, la Moscova şi Beijing. Șeful diplomației de la Budapesta spune că aceste critici nu sunt altceva decât „karate oral”. „Liderii birocraţiei […]
„O închisoare în aer liber”: Restaurantele din Paris sunt pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice
Cafenelele de pe malul Senei, din Paris, sunt pline de activitate vara, în mod normal, dar restricțiile de securitate impuse înainte de Jocurile Olimpice au limitat circulația în centrul orașului, lăsând restaurantele pustii. Proprietarii sunt furioși că le scad afacerile, în loc să le crească așa cum se așteptau. Poliția a impus o zonă de […]
Edi Iordănescu: Misiunea mea ca selecţioner al echipei naţionale s-a încheiat
Edward Iordănescu a postat un mesaj în social media în care explică motivele pentru care a decis să nu rămână la cârma primei reprezentative de fotbal. Antrenorul de 46 de ani spune că este momentul să-şi îndeplinească datoria şi faţă de familia sa, care i-a fost alături în această perioadă. Iordănescu mai spune că a […]
Mai multe citostatice critice nu se găsesc în România
Şase citostatice extrem de necesare pentru tratamentul bolnavilor de cancer lipsesc din ţară. Situaţia este atât de dramatică încât un medic oncolog din Cluj, Adrian Udrea, a trimis o scrisoare deschisă către Ministerul Sănătăţii, Casa de Asigurări şi Federaţia asociaţiilor bolnavilor de cancer, în care spune că viața și sănătatea pacienților este pusă în pericol. […]
Decizia care îl scoate pe Mircea Geoană din turul II
Mircea Geoană propune un Big Brother pentru veniturile românilor. Ce presupune măsura care i-ar învrăjbi pe români și cât de neconstituțională ar fi măsura aceasta? Geoană vrea să oblige românii să-și publice salariile și alte venituri Mircea Geoană: „Una dintre soluţiile simple care ar putea resuscita spiritul civic şi încrederea românilor în guvernanţi ar putea […]