România revine după 43 de ani în elita voleiului! S-a calificat la Campionatul Mondial din 2025
Naţionala de volei masculin a României va reveni la un Campionat Mondial după 43 de ani, iar performanţa se datorează ocupării locului 26 în lume, în rankingul FIVB, dat publicităţii vineri, cu ocazia Adunării Generale a forului. Forul internaţional de profil (FIVB) a publicat, vineri, clasamentul mondial, în care România ocupă locul 26, cu 143.07 […]
METEO Vremea azi, 31 august. Canicula se extinde în sudul şi în vestul României
Sâmbătă se încălzeşte şi mai tare. Canicula se extinde în sudul şi în vestul României. Temperaturile urcă până la 37…38 de grade şi aerul devine greu de respirat. Nu sunt anunţate ploi. Doar vântul bate ceva mai tare pe litoral. Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe […]
Preşedintele Iohannis se află sâmbătă în vizită oficială la Chişinău
Preşedintele Klaus Iohannis se află sâmbătă în vizită oficială la Chişinău, urmând să transmită un mesaj ferm de sprijin în efortul de reformă, de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept şi de securizare a parcursului european al Republicii Moldova, dar să facă şi un apel un apel către toţi partenerii internaţionali pentru […]
Ciucă, mesaj pentru liderii europeni: România e pregătită să joace un rol cheie în consolidarea securității regionale
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă a postat pe Facebook imagini de la GLOBSEC Forum 2024, în care apare alături de preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi de preşedintele Cehiei Petr Pavel, precizând că s-a simţit excelent în compania acestora. El a subliniat că discuţiile de la Globsec Forum conturează viziunea unei Europe […]
Top 10 – Cine sunt cei mai puternici lideri PSD şi PNL după rezultatele de la locale
Corneliu Ştefan (Dâmboviţa), Paul Stănescu (Olt) şi Aladin Georgescu (Mehedinţi) sunt liderii PSD care au condus cele mai performante filiale la alegerile locale din iunie, ca procent, arată cifrele consultate de News.ro. În total, nu mai puţin de 10 filiale PSD au obţinut peste 50% la votul pentru Consiliul Judeţean, barometrul care măsoară forţa unui […]
Constanţa: Peste 500 de apeluri la 112 care semnalau situaţii de urgenţă. Mai multe localităţi, sub cod roşu de ploi
Peste 500 de apeluri la 112 au fost primite la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea până sâmbătă, la ora 6.00, care semnalau situaţii de urgenţă. Mai multe localităţi din judeţ se află sub cod roşu de ploi. Cetăţenii au fost avertizaţi nu iasă din case. ”Până la ora 06:00 în această dimineaţă, dispeceratul […]
Guvernul AUR. Ramona Bruynseels, milionară și adeptă a teoriei Pământului plat, propusă de Simion viceprim-ministru
AUR și-a făcut un obicei în a promova oamenii problematici în funcții publice. Preşedintele AUR, George Simion, a prezentat, săptămâna trecută, componenţa guvernului din umbră al AUR. Acesta va fi condus de Marius Lulea, prim-vicepreşedintele partidului, iar în componenţa sa se află mai multe nume controversate. Un astfel de nume este cel al Ramonei Ioana […]
Nicolae Ciucă, la conferinţa Globsec de la Praga: Am prezentat exemplul României ca pe o poveste de succes
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că a prezentat, la conferinţa Globsec de la Praga, exemplul României ”ca pe o poveste de succes, în care adversari politici şi-au unit forţele pentru a guverna ţara într-o perioadă dificilă”. El subliniază că ţara noastră ”trebuie să fie văzută pe aceste scene importante de dezbatere şi să contribuie la […]