Copernicus: Vara anului 2024 a fost cea mai caldă din istoria înregistrărilor meteorologice
Vara anului 2024 a fost cea mai caldă măsurată vreodată pe planetă, unde temperaturile record au continuat fără încetare timp de mai bine de un an, cu o serie de valuri de căldură, secete şi inundaţii mortale alimentate de încălzirea globală. Astfel, 2024 are toate şansele să devină primul an calendaristic care va depăşi pragul […]
Ionuţ Stroe: PNL a spus foarte clar: nu vrem creşteri de taxe nici în 2024, nici în 2025
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă vineri că PNL a spus foarte clar că nu vor creşteri de taxe nici în 2024, nici în 2025 iar deficitul bugetar poate şi trebuie echilibrat prin măsuri alternative, prin reducerea cheltuielilor nenecesare şi prin stimularea colectării la bugetul de stat. În plus, spune Stroe, o soluţie […]
Militari români de la baza NATO din Priştina, alături de tricolori după antrenamentul oficial din Kosovo
Echipa naţională a avut parte de un moment special la sosirea la hotelul din Kosovo, joi seară, după antrenamentul oficial în vederea meciului cu Kosovo, din Liga Naţiunilor. Potrivit FRF, un grup de militari români detaşaţi la baza NATO din Priştina i-a aşteptat pe tricolori pentru a-i saluta şi a le arăta susţinerea. Tricolorii au […]
VIDEO Alexandru Muraru: Măsurile de amnistie fiscală vor educa cetățenii și agenții economici
Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, a explicat în cadrul emisiunii Puterea știrilor că OUG privind amnistia fiscal este o inițiativă menită să stimuleze contribuabilii să-și achite datoriile restante, susținând totodată că măsura are un impact pozitiv asupra bugetului național. În plus, persoanele fizice cu datorii de până la 5.000 de lei vor putea plăti doar […]
Schengenul terestru, încă în aşteptare. Odobescu: „Depindem de o decizie a unui stat membru, o decizie politică
Obiectivul României este de a intra în Schengen şi cu frontierele terestre până la sfârşitul anului, dar acest deziderat, sprijinit inclusiv de Comisia Europeană, este în cele din urmă o decizie de natură politică aşteptată din partea unui singur stat membru UE şi ea depinde de rezultatul alegerilor din ţara respectivă, a declarat vineri, la […]
Guvernul mai ia o măsură importantă. Marius Budăi: Consumatorii nu vor mai putea fi înșelați
Guvernul condus de Marcel Ciolacu mai ia o măsură importantă: agenții economici vor fi obligați să informeze, clar și vizibil pe ambalaj, dacă au redus gramajul fără a schimba prețul, iar consumatorii vor fi avertizați și nu vor mai putea fi înșelați, spune fostul ministru al Muncii Marius Budăi. Fostul ministrul Budăi declară că PSD […]
Luminiţa Odobescu speră că anul viitor România va fi inclusă în Visa Waiver: „Informaţiile sunt pozitive
Ministrul de externe Luminiţa Odobescu a declarat vineri, într-un interviu pentru Digi24, că anul viitor românii ar putea scăpa de obligativitatea obţinerii unei vize pentru a călători în Statele Unite, iar spre sfârşitul acestui an, după ce va fi publicată rata de refuz a vizelor – un criteriu esenţial – se va contura mai clar […]
În România au fost înregistrate, de la începutul anului, peste 16.000 de incendii de vegetaţie pe sute de hectare
Autorităţile fac din nou apel la proprietarii de terenuri să nu mai încerce igienizarea lor prin incendiere şi atrag atenţia că amenzile pot ajunge la 15.000 lei pentru cei care încalcă legea. În România au fost înregistrate, de la începutul anului, peste 16.000 de incendii de vegetaţie pe sute de hectare. Autorităţile fac din nou […]
Pensionarii vor primi din această lună noile venituri după recalcularea pensiilor
Procesul de recalculare a pensiilor, după noua lege, s-a finalizat de aproape o săptămână, astfel că pensionarii vor primi din această lună noile venituri. Procesul de recalculare a pensiilor, după noua lege, s-a finalizat de aproape o săptămână, astfel că pensionarii vor primi din această lună noile venituri. La nivel naţional, 3,8 milioane de vârstnici […]
Stoltenberg: Nu vedem o amenințare militară imediată la adresa niciunei țări NATO, însă sunt noi tipuri de atacuri
„Alianţa Nord-Atlantică trebuie să facă față tuturor tipurilor de amenințări la adresa securității, nu doar celor militare„, a descris contextul actual secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „Deşi nu există o amenințare militară la adresa niciunei țări NATO, trăim într-o lume mai periculoasă și mai imprevizibilă„, a avertizat Stoltenberg într-o conferință la Oslo, referindu-se la […]