Premierul se întâlneşte cu reprezentanţii asociaţiilor de nevăzători la Palatul Victoria

Premierul Marcel Ciolacu îi va primi, joi, la ora 12,00, la Palatul Victoria, pe reprezentanţii asociaţiilor de nevăzători care protestează în faţa Guvernului, potrivit unei precizări a Executivului.  Asociaţia Nevăzătorilor din România a organizat un protest joi, în Piaţa Victoriei, principala nemulţumire fiind legată de pensii. „Nevăzătorii sunt membri în Federaţia Consiliul Naţional al Dizabilităţii […]

Ciolacu: Luni, vom decide în BPN al PSD cu privire la proiectul de lege referitor la candidatura preşedintelui

Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat va decide luni dacă susţine proiectul de lege depus de PNL care permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare înainte de terminarea mandatului de şef al statului.  „Luni, am convocat un Birou Permanent Naţional al Partidului Social Democrat unde vom lua decizia. Avem o agendă normală, […]

Ciucă, despre Geoană: Suntem ideologii diferite, a fost 5 ani la conducerea PSD

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană nu l-a căutat, dar s-au întâlnit întâmplător, în aeroport. ”Suntem ideologii total diferite. Domnia sa este fostul preşedinte al Partidului Social Democrat, cinci ani, Marcel Ciolacu abia şi-a împlinit patru ani, Mircea Geoană are cinci ani de conducere la nivelul […]

Nicuşor Dan, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu: Am avut o discuţie pe trafic. Am vorbit despre ilegalitatea în urbanism

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în debutul întrevederii cu primarul Capitalei, Nicuşor Dan, că trebuie găsite soluţii pentru blocurile ilegale, având în vedere că în aceste construcţii locuiesc deja oameni. Edilul general a replicat că este importantă oprirea perpetuării acestui tip de urbanism, deoarece generează o densificare a oraşului şi îngreunează traficul. În debutul […]

Mircea Geoană insistă cu gafele: Am fost clasă de băieți, erau mulți copii… pe vremea aia erau decrețeii în acțiune

Candidat independent la alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană vrea să fie decreţel cu orice preţ, deşi a avut ghinionul să rateze cu câţiva ani decretul care i-ar fi acordat acest statut. Mircea Geoană, candidat în cursa pentru alegerile prezidențiale și fost secretar general adjunct al NATO, a comis recent o nouă gafă: S-a autointitulat „decrețel”, făcând […]

Prezidențiale 2024. Jurnal de campanie – 19 septembrie

PS News continuă Jurnalul de campanie. Ce ne aduce ziua de astăzi? Cine face declarații acuzatoare la adresa românilor din străinătate și cine vrea să fie decreţel cu orice preţ, deşi a avut ghinionul să rateze cu câţiva ani decretul care i-ar fi acordat acest statut? Nu ratați momentele zilei! Bine ați revenit la bord! […]