CE: Până la finalul anului vor fi plătite peste 300 de miliarde euro din fondurile Mecanismului de redresare
Punerea în aplicare a Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), elementul central al instrumentului de redresare al UE NextGenerationEU, se accelerează, stimulând continuarea progreselor în materie de reforme şi investiţii în statele membre. Se preconizează că până la sfârşitul anului 2024 vor fi plătite peste 300 de miliarde de euro din fondurile MRR, se arată […]
DNA cere aviz pentru încuviințarea percheziției informatice și domiciliare în dosarul lui Nelu Tătaru
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, vineri, că solicită aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea percheziţiei informatice şi domiciliare în dosarul fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru. „Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J. referatul şi copia dosarului penal (10 volume) întocmite de procurorul din cadrul Serviciul Teritorial Iaşi, pentru a […]
Franța prezintă oficial un buget de austeritate pentru 2025. Care sunt obiectivele
Guvernul Franţei a prezentat un buget de austeritate pe 2025, al cărui obiectiv este recâştigarea controlului asupra „datoriei colosale”, în timp ce este urmărită cu atenţie reacţia pieţelor financiare la situaţia datoriei ţării, a afirmat vineri ministrul de Finanţe, Antoine Armand. „Trebuie să recâştigăm controlul asupra datoriei noastre”, a declarat Armand la postul de televiziune […]
Premiul Nobel pentru Pace a fost atribuit în 2024 organizaţiei japoneze a supravieţuitorilor bombelor atomice
Comitetul Nobel norvegian a decis, vineri, să acorde premiul Nobel pentru Pace în 2024 organizaţiei japoneze Nihon Hidankyo. Această mişcare populară a supravieţuitorilor bombelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, cunoscuţi şi sub numele de Hibakusha, primeşte premiul pentru „eforturile sale de a obţine o lume fără arme nucleare şi pentru că a demonstrat prin […]
Cutremur cu magnitudine 5,6 în Marea Neagră
Un cutremur cu magnitudine 5,6 s-a produs vineri în Marea Neagră. ”În ziua de 11 Octombrie 2024 la ora 10:16:40 (ora locală a României) s-a produs în BLACK SEA un cutremur semnificativ cu magnitudinea ml 5.6”, anunţă Institutul Naţional pentru Fizica PŞământului. Seismul s-a produs, la adâncimea de 14.5km. Citește mai mult AICI
Câștigul salarial mediu net a scăzut
Câștigul salarial mediu net a scăzut în luna august cu 84 lei (-1,6%), la 5.158 lei, față de luna iulie 2024, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației, inclusiv activități de servicii informatice (11.204 lei), iar cele […]
Un influent senator american le cere şefilor Facebook şi Google să combată dezinformarea înainte de alegeri
Preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, Ben Cardin, îi îndeamnă pe Mark Zuckerberg, şeful Facebook şi Instagram, şi pe Sundar Pichai de la Google să ia măsuri pentru a combate dezinformarea în Republica Moldova înaintea scrutinului prezidenţial şi a referendumului pro-UE din 20 octombrie. Senatorul Ben Cardin invocă dovezi furnizate de guvernele Statelor […]
România, pe locul 3 în Europa Centrală şi de Est la comerţ electronic, cu o pondere a tranzacţiilor de 3,32% din PIB
România se clasează pe locul al treilea în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), din Europa Centrală şi de Est, în ceea ce priveşte valoarea comerţului electronic, după Polonia şi Cehia, arată Raportul „European Ecommerce 2024”, citat de Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO), într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES. Potrivit documentului, în […]
Tănase Stamule: Alegerile vor avea ca miză viitorul clasei de mijloc
Liberalul Tănase Stamule afirmă că numărul românilor care fac parte din clasa de mijloc a ajuns la cateva milioane şi că alegerile din această toamnă vor avea ca miză principală viitorul acestora. „Clasa de mijloc din România a ajuns la câteva milioane de oameni. Acești oameni își înțeleg nevoile sociale dar și interesele economice. Alegerile […]
România primește 394 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru energie și transporturi
Banca Europeană de Investiții a aprobat finanțarea a trei proiecte importante în energie și transporturi pentru România. Astfel, România primește 394 de milioane de euro pentru energie și transporturi. Bogdan Mîndrescu, secretar de stat Ministerul Transporturilor a spus la Digi 24 că obiectul este să absoarbă până la 6 miliarde până în 2030. Primul proiect […]