Mai sunt doar trei zile! Atenționare ANAF pentru depunerea unor declaraţii fiscale

Termenul limită pentru depunerea unor declaraţii fiscale de către contribuabili este 20 decembrie 2024, pe listă fiind, printre altele, notificarea pentru aplicarea, respectiv încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, informează, marţi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Printre documentele care se depun până la 20 decembrie se află: Formularul 010 „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni/Declaraţie […]
METEO. Cod portocaliu de vreme rea în România. ANM anunță viscol, vânt puternic și polei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă vânt puternic şi polei în cea mai mare parte a ţării, până miercuri dimineaţă la ora 06.00. A fost emis cod portocaliu pentru zona montană înaltă, unde o să fie viscol, iar rafalele de vânt vor ajunge până la 120 de kilometri la oră. Potrivit ANM, este cod galben […]
Noul Cod Silvic al României fost aprobat în Parlament

Noul Cod Silvic a fost aprobat, marţi, în Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Legea urmează să intre în vigoare după promulgare. Legea a fost adoptată cu 245 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi şase abţineri. „Suntem în unul din acele momente în care împreună putem da României, după 15 ani, o lege care […]
Camera Deputaţilor: Guvernul – abilitat să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară. S-au înregistrat 188 voturi ‘pentru’, 25 ‘contra’ şi 45 abţineri. Potrivit actului normativ adoptat, Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada de la data intrării în vigoare […]
POLITICO scrie că primarul Bucureştiului – al cărui prenume e tradus „Little Nick” – intră în cursa prezidenţială

Primarul Bucureştiului, Nicuşor Dan, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că va candida ca independent la alegerile prezidenţiale din 2025 din România, după ce recentul scrutin a fost anulat, scrie POLITICO. „Suntem într-un moment de cotitură, cel mai dificil de la Revoluţie încoace. Intenţionez să candidez la preşedinţie în 2025”, a anunţat Dan, adăugând […]
Ilie Bolojan nu exclude susținerea lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale: „PNL va face analize”

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că partidul va analiza o eventuală susținere a lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, dar subliniază importanța unei strategii unitare pentru evitarea dispersării voturilor în primul tur. „Nu exclud o posibilă susținere, dar trebuie să facem analize”, a transmis Bolojan. „PNL nu a luat încă o decizie, […]
35 de ani de la căderea comunismului. Stenograme cu ordinele lui Ceaușescu la evenimentele din 16-20 decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu. Revoluţia de la Timişoara, care a cuprins evenimentele din intervalul 16-20 decembrie 1989, a iniţiat procesul de dărâmare a totalitarismului din România, după cum precizează politologul Vladimir Tismăneanu în lucrarea „Despre 1989. Naufragiul utopiei” (Editura Humanitas, […]
Avertismentul experților privind comasarea Ministerelor Energiei și Economiei

Membrii Consiliului Onorific pentru Energie îşi exprimă îngrijorarea faţă de propunerea apărută în spaţiul public referitor la comasarea Ministerului Energiei cu Ministerul Economiei. Ei argumentează că este nepotrivită o astfel de măsură în contextul economic şi geopolitic actual în care „securitatea energetică este o dimensiune fundamentală a securităţii naţionale”. „Considerăm că propunerea este nepotrivită din […]
O nouă întâlnire a coaliției: PSD-PNL-UDMR anunță reformele care vor fi în programul de guvernare

UPDATE 18:40 Ședința de la Palatul Victoria s-a încheiat. Elena Lasconi a plecat fără să facă declarații. Potrivit unor surse politice, USR nu a vrut să semneze comunicatul de presă de după întâlnire pentru că liderii partidului au fost nemulțumiți că nu sunt propunerilor lor acolo și documentul trebuie „discutat intern”. PSD le-a reproșat celor […]
Adjunctul şefului de la Finanţe Publice Harghita, arestat pentru infracţiuni de corupţie

Adjunctul şefului de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita (A.J.F.P. Harghita) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că ar fi încercat să-i convingă pe poliţiştii care făceau controale la o societate comercială să nu dea amenzi. Totodată, acesta ar fi furnizat şi ar fi permis accesul mai multor reprezentanţi ai […]