Senatorii s-au reunit în prima sesiune ordinară din 2025. Ce au pe ordinea de zi

Prima sesiune ordinară a Senatului din acest an și prima a actualei legislaturi (2024 – 2028) a început, luni, în deschiderea ședinței fiind intonat Imnul Național. Ședința este condusă de președintele Senatului, Ilie Bolojan. Ca la fiecare început de sesiune ordinară, urmează să fie aleasă noua componență a Biroului permanent. Propunerile nominale pentru funcțiile de […]
Camera Deputaților a început prima sesiune ordinară din acest an

Ședința a început cu intonarea Imnului Național. Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a anunțat că din 331 de deputați și-au înregistrat prezența 231. Deputații au păstrat un moment de reculegere în memoria lui Ibrahim Hussein, deputat al minorităților naționale. Conform programului, în prima zi a sesiunii sunt aleși membrii noului Birou permanent, și anume vicepreședinții, […]
Organigrama restructurată a Senatului, supusă la vot în plen

Noua organigramă a Senatului rezultată în urma unor restructurări de personal a fost aprobată de Biroul permanent, urmând ca aceasta să fie supusă votului în plenul de luni. ”Având în vedere contextul bugetar actual care determină limitarea cheltuielilor publice, precum și faptul că actuala structură organizatorică Senatului a fost aprobată în anul 2013, iar evoluția […]
Eurobarometru: Doar unul din patru români au încredere în descoperirile obținute cu ajutorul inteligenței artificiale

8 din 10 cetățeni (83%) consideră că influența generală a științei și tehnologiei este pozitivă, relevă cel mai recent Eurobarometru privind cunoștințele și atitudinea cetățenilor europeni față de știință și tehnologie”, cu România clasată pe ultimul loc (65%). Două treimi dintre respondenți (67%) sunt de acord că știința și tehnologia ne fac viața mai ușoară, mai […]
Un român, pus CEO în cinci țări la o importantă companie multinațională

Un român cu o experiență de peste 25 de ani a fost desemnat CEO peste filialele din cinci țări ale unei importante companii multinaționale. Beko Romania (fosta Arctic), subsidiara locală a grupului turc Arçelik, va fi condusă de Marius Mihăilescu, desemnat CEO Beko pentru România, Moldova, Grecia, Malta și Cipru. Acesta a preluat noul rol […]
Germania, test de criză cu marile platforme de socializare înaintea alegerilor electorale

Principalele platforme de socializare au trecut cu succes un test de criză, conceput pentru a contribui la asigurarea integrității în viitoarele alegeri din Germania. Procesul neavând însă un caracter obligatoriu precum și lipsa amenzilor și a sancțiunilor ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea acestuia. Testul, efectuat vineri de Coordonatorul serviciilor digitale din Germania […]
Comisarul european Roxana Mînzatu anunță o finanțare mai mare a programului Vouchere pentru alimente

Vicepreședinta Comisiei Europene Roxana Mînzatu a anunțat că anul acesta ar putea fi alocat un buget mai mare pentru programul prin care Guvernul acordă vouchere pentru alimente. Anunțul a fost făcut chiar în prima zi a vizitei pe care comisarul european din partea României o face în țara noastră. „Ce se va întâmpla cu voucherele […]
Scene halucinante în Parlamentul României. Pentru cine s-au așezat unii politicieni în genunchi

Președintele partidului SOS România a chemat, luni, câțiva preoți la grupul parlamentar al acestei formațiuni, pentru a oficia o slujbă religioasă la începutul sesiunii parlamentare din acest an. În timpul ceremoniilor religioase, unii parlamentari au stat în genunchi, după cum se vede și în imaginile filmate, prezentate mai jos. De asemenea, la această slujbă s-a […]
Ce avere are Laura Vicol, deputata adusă luni cu mascații la DIICOT în ancheta NORDIS

Fosta șefă a Comisiei din Camera Deputaților, implicată alături de soțul ei, Vladimir Ciorbă, în scandalul Nordis, deține o colecție de ceasuri și bijuterii care se apropie de un milion de euro. În timp ce în București și în Monaco au loc luni zeci de percheziții în acest dosar, cei doi au fost aduși la audieri. […]
Senatorul Daniel Zamfir anunță că PSD şi-a stabilit priorităţile legislative

Liderul grupului PSD din Senat, Daniel Zamfir, a declarat luni, după reuniunea grupurilor parlamentare, că PSD şi-a stabilit priorităţile legislative, care vizează pachetul de legi privind aderarea la OCDE şi legile care vor pune în aplicare jaloanele din PNRR, dar şi plata facturilor la servicii şi utilităţi să se efectueze în lei şi reglementarea caselor […]