Profitul net al Hidroelectrica scade la jumătate, în primul trimestru, la 589 milioane lei

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară a înregistrat în primul trimestru un profit net în scădere cu 56%, de la 1,326 miliarde lei la 589 milioane lei. Producţia de energie electrică netă a fost de 2.654 GWh, în scădere cu 38% faţă de perioada similară a anului trecut, cea […]
Vești bune pentru șoferi: Pot rezolva problema RCA mult mai ușor

Vești bune pentru șoferi. Sunt șanse importante ca finalul anului 2026 să ne prindă cu un număr de două ori mai mare de jucători activi pe piața RCA decât în primăvara lui 2023, ceea ce ar trebui să însemne cel puțin o stabilizare a prețurilor. Cel mai recent, a început să prospecteze piața și PZU, […]
Tot ce trebuie să știi despre funcția de președinte al României. Cât durează mandatul și ce atribuții are

Durata mandatului șefului de stat este de cinci ani, iar numărul maxim de mandate pe care le poate obține este de două. Un lucru mai puțin știut este că mandatul președintelui a fost însă și mai scurt, iar prelungirea acestuia a făcut obiectul unor contre între foști lideri. Constituția României a fost modificată în 2003, fiind […]
SURSE Se împart taberele și în PNL. Ilie Bolojan ar putea fi răsturnat dacă Nicușor Dan pierde

Ilie Bolojan ar putea fi îndepărtat din fruntea echipei PNL în cazul în care Nicușor Dan pierde alegerile prezidențiale. Mai mulți lideri PNL sunt de părere că partidul s-a depărtat de zona conservatoare și, astfel, a pierdut electorat în favoarea AUR, susțin surse politice pentru Adevărul. Bolojan e criticat în partid pentru apropierea de USR […]
Simion a vorbit în presa americană despre posibilitatea de a-l pune premier pe Georgescu: „Vom lăsa poporul să decidă”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a declarat într-un interviu acordat publicației americane The American Conservative că fostul câștigător al primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, „a fost românul cel mai votat” și, prin urmare, „are dreptul să ocupe orice funcție își dorește” Liderul AUR a precizat că, în cazul în care va fi […]
Prezidențiale 2025. Jurnal de campanie – 14 mai

Prezidențiale 2025. Jurnal de campanie – 14 mai. Sondaj CURS prezidențiale 2025: George Simion – 52%, Nicuşor Dan – 48%. Nicuşor Dan a semnat o hârtie pe care a scris că, dacă va fi preşedinte, TVA nu va creşte în mandatul său. George Simion, mesaj de pe scenă în Polonia: „Ca nou președinte al României, […]
Nicușor Dan a dat în scris că TVA nu va fi majorată dacă el devine președinte: mesajul scris pe hârtie

Candidatul independent la preşedinţie Nicuşor Dan a semnat, marţi seară, într-o dezbatere la Antena 3, o hârtie pe care a scris că, în mandatul său, dacă va fi ales, TVA nu va creşte. Dan a făcut această promisiune inițial luni seară, la Digi24. Nicușor Dan a participat, marți seară, la o emisiune electorală la Antena […]
Duelul candidaților la președinție, în online. Cine câștigă

Candidatul AUR George Simion a fost mai vizibil în spațiul online decât contracandidatul său, independentul Nicușor Dan, dar numele său a apărut mai frecvent în context negativ decât în context pozitiv, potrivit datelor monitorizate și procesate cu ajutorul NewsVibe, platformă de media intelligence cu suport AI și machine learning. În prima săptămână de după alegerile prezidențiale, cei doi […]
Guvernul nu a avut excedent în aprilie, așa cum se aștepta fostul premier

Deficitul bugetar pentru primele patru luni din acest an s-a situat la 2,94% din PIB, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, ceea ce arată o înrăutățire față de finele lunii martie din acest an, când deficitul bugetar s-a aflat la 2,3% din PIB. Comparativ cu primele patru luni de anul trecut, situația bugetară este în deteriorare, […]
NATO negociază miercuri şi joi în Turcia o creştere a cheltuielilor militare ”pentru a descuraja şi a se apăra”

Statele membre NATO se reunesc miercuri şi joi în Turcia pentru a negocia o creştere a cheltuielilor lor militare, în speranţa să-l convingă pe preşedintele american Donald Trump, care i-a ameninţat pe ”rău platnici” că nu-i mai apără, relatează AFP. Din întâmplare, această reuniune informală a miniştrilor de Externe ai NATO – prevăzută de mult […]