Sorin Grindeanu susţine că nu a fost audiat în dosarul Nordis: N-am un centimetru călcat pe lângă lege

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu susţine că nu a fost audiat până acum în dosarul Nordis, deschis de procurori în toamna anului trecut. ”N-am un centimetru călcat pe lângă lege. Toate lucrurile s-au făcut de către mine cât se poate de legal”, a spus Sorin Grindeanu. Ministrul Transporturilor susţine că are chitanţe care dovedesc […]
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi

Luna iunie se anunță a fi una plină de evenimente în ceea ce privește inaugurările de autostrăzi în România. Astfel, dacă se adeveresc cele mai recente previziuni ale oficialilor de la Transporturi, șoferii vor putea circula în prima lună de vară pe noi tronsoane însumând 70 de kilometri, conform calculelor ECONOMICA.NET. Primul tronson din seria […]
Victor Negrescu a cerut sprijin de urgenţă din partea UE pentru Salina Praid şi comunităţile afectate de inundaţii

Social-democratul Victor Negrescu, Vicepreşedintele Parlamentului European, a anunţat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că a cerut sprijin de urgenţă din partea Uniunii Europene pentru Salina Praid şi comunităţile afectate de inundaţii. Negrescu menţionează că, în calitate de negociator-şef al Parlamentului European pentru bugetul UE din 2025, a obţinut „fonduri esenţiale” pentru a aborda situaţiile […]
Barometrul vizibilităţii miniştrilor în aprilie: Ciolacu şi miniştrii Burduja, Fechet şi Grindeanu, pe primele locuri

Premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Energiei – Sebastian Burduja, Mediului – Mircea Fechet şi Transporturilor Sorin Grindeanu ocupă primele locuri în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna aprilie, indică Barometrul viziibilităţii miniştrilor, analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online. Miniştrii Mediului – Mircea Fechet şi Muncii […]
Camioane pe hidrogen: s-a semnat memorandum pentru un nou coridor de hidrogen în Europa, în zona României

Patru companii din Europa au semnat oficial un Memorandum de Înțelegere (MoU) în cadrul Summitului Mondial al Hidrogenului de la Rotterdam, marcând lansarea Consorțiului SEE pentru mobilitate pe bază de hidrogen, potrivit presei de specialitate. Inițiativa își propune să dezvolte un coridor de mobilitate bazat pe hidrogen la scară largă, care se va extinde în […]
Germania vrea să introducă o taxă de 10% pe marile platforme online

Germania vrea să introducă o taxă de 10% pe veniturile realizate de marile platforme digitale pe teritoriul său, precum Google și Facebook, conform unei declarații a ministrului culturii, Wolfram Weimer, publicată în revista Stern. Noul guvern german caută să reglementeze mai strict activitatea giganților tehnologici și să asigure o contribuție mai echitabilă a acestora la […]
Bilanţul lui Grindeanu la Transporturi: 392 km de autostradă şi drum expres din aproape 1.300 cât are România

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu afirmă că, în mandatul său de trei ani şi jumătate, au fost construiţi 392 de kilometri de autostradă şi drum expres ”dintr-un total de aproape 1.300 cât are România”. De asemenea, Sorin Grindeanu anunţă că, până la finalul anului, încă 250 de kilometri noi de autostradă vor fi daţi în circulaţie […]
Biden anunţă că este ”bine” şi ”optimist”, pentru prima oară după anunţarea cancerului său de prostată

Fostul preşedinte american Joe Biden anunţă că se simte ”bine” şi că este ”optimist” cu privire la viitor, în prima sa declaraţie publică după anunţarea faptului că suferă de un cancer de prostată, relatează AFP. ”Ei, bine, prognosticul este bun. Ştiţi, lucrăm la tot. Progresăm. Aşadar mă simt bine”, a declarat vineri Joe Biden, în […]
Papa Leon al XIV-lea şi-a reînnoit cartea de identitate peruană

Papa Leon al XIV-lea şi-a reînnoit, vineri, cartea de identitate peruană, după ce funcţionari au fost trimişi special la Vatican pentru această formalitate, a anunţat Registrul de stare civilă din Lima. Născut la Chicago (SUA), Robert Francis Prevost este american, dar a dobândit şi cetăţenia peruană în 2015, când era episcop de Chiclayo, în nordul […]
Nicușor Dan, mesaj pentru rezerviști. Când cresc pensiile militare? CCR a amânat 2 luni motivarea

Nicușor Dan a dat un mesaj pentru rezerviști de ziua acestora. Președintele trebuie să rezolve o chestiune gravă: creșterea pensiilor militare. CCR a amânat de 2 luni motivarea decizie prin care a declarat neconstituțională creșterea pensiilor militare. Astăzi este ziua rezerviștilor militari. O zi de sărbătoare, dar nu și pentu cei care iau pensie militară. […]