VIDEO Cum s-ar aplica taxa de solidaritate, soluția PSD la criza bugetară – românii care vor fi afectați

Sursa foto: freepik.com

Senatorul PSD Radu Oprea a declarat luni, la emisiunea Puterea Știrilor, că Partidul Social Democrat își condiționează intrarea la guvernare de „prezența unor principii clare de echitate socială în programul de guvernare”. Potrivit fostului ministru al Economiei, PSD nu va susține niciun proiect care ar duce la impozitarea pensiilor sau salariilor mici și pledează pentru […]

Fostul șef-adjunct al SRI, Florian Coldea, a ajuns luni, din nou, în fața procurorilor DNA

Fostul șef-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), Florian Coldea, a ajuns luni, din nou, în fața procurorilor DNA, potrivit Realitatea Plus, după ce vineri a fost extinsă urmărirea sa penală în dosarul de trafic de influență. Pe lângă trafic de influență, generalul Coldea este acum acuzat și de complicitate. Fostul șef-adjunct al Serviciului Român […]

Cooperarea internațională în combaterea traficului ilicit de mărfuri la frontiera estică a Spațiului Schengen

Asociația ACTIV, ONG din Romania dedicat prevenirii și combaterii comerțului ilicit, a organizat, luni, 16 iunie, în parteneriat cu Autoritatea Vamală Română și Poliția de Frontieră Română, Conferința „Cooperarea Internațională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri la Frontiera Estică a Spațiului Schengen” S-au reunit, la București, cu această ocazie, reprezentanți ai unor importante organizații internaționale […]

Bacalaureat 2025. Când se afișează rezultatele. Până când se pot depune contestații

Potrivit calendarului oficial publicat de Ministerul Educației, primele rezultate ale examenului național de bacalaureat, sesiunea din vară 2025, vor fi afișate vineri, 20 iunie. Candidații își vor putea consulta notele pe platforma dedicată, folosind codul unic atribuit la începutul probelor scrise. Elevii nemulțumiți de evaluare vor avea posibilitatea să depună contestații în aceeași zi, 20 […]

VIDEO Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Social-democrații îl contrazic pe Ilie Bolojan

Senatorul PSD Radu Oprea a respins, luni, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, afirmațiile făcute recent de președintele Senatului, Ilie Bolojan, potrivit cărora România ar intra în incapacitate de plată. Oprea a subliniat că astfel de declarații nu reflectă realitatea economică a țării și că, dimpotrivă, există un plan guvernamental ferm de reducere a deficitului bugetar, […]

Prima ţară din UE care îşi evacuează cetăţenii din Israel

Polonia devine prima țară din Uniunea Europeană care își evacuează cetățenii din Israel, în contextul escaladării tensiunilor cu Iranul. Aproximativ 200 de persoane vor fi transportate cu autobuzul în Iordania, apoi vor zbura spre Varșovia, informează Politico. Și alte state europene, precum Cehia, pregătesc operațiuni similare de repatriere, în timp ce autoritățile române anunță că […]

Incendiu de vegetație de amploare lângă Atena. S-a dispus evacuarea unui întreg oraș

Un incendiu de vegetație a izbucnit luni într-o zonă împădurită din apropierea localității Ano Souli, situată la aproximativ 40 de kilometri nord-est de Atena, transmit Reuters. Potrivit autorităților elene, la fața locului au fost mobilizați 120 de pompieri, sprijiniți de 30 de autospeciale și 17 aeronave, intervențiile îngreunate de vegetația densă și de condițiile meteorologice […]