PSD explică blocajul negocierilor pe măsurile fiscale. Cu ce nu sunt de acord social-democrații

PSD este în dezacord ‘complet’ cu ideea vânzării de pachete de acțiuni ale companiilor de stat profitabile, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Florin Manole, menționând că acest subiect reprezintă unul dintre blocajele din negocierile privind măsurile de guvernare. Manole a precizat, la Parlament, că, în continuare, toate variantele sunt pe masă, iar […]

Bacalaureat 2025. Peste 5.300 de elevi au susținut proba scrisă la Limba și literatura maternă

București, 16 iun /Agerpres/ – Peste 5.300 de elevi care aparțin minorităților naționale au susținut luni proba scrisă la Limba și literatura maternă, în cadrul primei sesiuni a examenului de Bacalaureat, a informat Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit datelor furnizate de MEC, la ultima probă scrisă din sesiunea iunie 2025 a Bacalaureatului s-au înscris 5.344 […]

Rusia a reluat livrările de gaze naturale către Europa prin gazoductul TurkStream

Livrările de gaze rusești către Europa prin conducta TurkStream din Marea Neagră au fost reluate încet, pe măsură ce întreținerea planificată se apropie de sfârșit, au arătat luni datele grupului european de transport de gaze Entsog. TurkStream rămâne singura conductă care transportă gaz rusesc către Europa după ce mai multe explozii, ce au fost atribuite […]

Se închide una dintre cele mai importante librării independente din România

Librăria independentă „La Două Bufnițe” din Timișoara se va închide în 29 iunie, după opt ani și jumătate de activitate. Anunțul a fost făcut de către fondatoarele Oana Doboși și Raluca Selejan, care vorbesc despre dificultățile din spatele deciziei. Scriitorul Radu Vancu afirmă că este „cea mai tristă veste din spațiul public din ultima vreme”, […]

Directorul Dacia, favorit să îl înlocuiască pe șeful Renault care și-a dat demisia

Directorului executiv al Renault, Luca de Meo, va părăsi producătorul francez de automobile, iar informațiile ulterioare arată că acesta ar fi în curs de a prelua conducerea grupului de produse de lux Kering, care deține brandurile Yves Saint Laurent, Gucci, Balenciaga, Creed și Alexander McQueen, conform Reuters. „Îi considerăm pe Denis Le Vot (directorul Dacia) […]