Iranul poate produce o bombă nucleară în „câteva săptămâni”, anunță Casa Albă

Casa Albă avertizează că Iranul poate construi o armă nucleară în câteva săptămâni, iar Donald Trump analizează posibile acțiuni militare, urmând să decidă în curând dacă SUA se vor implica în conflictul cu Iranul. Casa Albă a declarat joi că Iranul ar putea produce o armă nucleară în doar „câteva săptămâni”, în timp ce președintele […]

Lista completă a celor 91 de măsuri negociate la Cotroceni. Toți românii vor fi afectați de noile schimbări

La Palatul Cotroceni s-au discutat în totalitate aproape 100 de măsuri prin care se urmărește corectarea deficitului bugetar. Măsurile sunt extrem de dure și vor afecta toți românii, indiferent că lucrează la stat sau la privat. Măsurile vizează atât angajații guvernamentali, cât și bugetarii din instituții, dar în special pe cei din mediul privat. Pe lângă asta […]

Cine este Anca Dragu: tehnocrata cu experiență în finanțe, posibilă variantă de premier

Anca Dragu, fost ministru al Finanțelor și fost președinte al Senatului, a revenit joi seară în România și, potrivit unor surse citate de Gândul, s-a întâlnit cu președintele României, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Cine este Anca Dragu: parcursul unei tehnocrate în politică și finanțe Fost ministru de Finanțe, fost președinte al Senatului și actual […]

Mîndruță: „Dragă Nicușor, mandatul tău este să reformezi statul”

Jurnalistul Lucian Mândruță a transmis un mesaj pe Facebook adresat președintelui României, Nicușor Dan. În mesajul său, Lucian Mândruță spune care ar trebui să fie scopul președintelui, și anume, reformarea din temelii a statului. „Dragă Nicușor, nu știu dacă te-ai prins care este mandatul tău. E foarte simplu, nu trebuie explicat cine știe ce. Mandatul […]

Victor Ciutacu: „Ultimul interviu dat de Ion Iliescu e răvăşitor”

Un om politic care a modelat România modernă. O voce care a fost în centrul marilor decizii istorice. Și, acum, probabil ultimul său interviu. Ion Iliescu, fostul președinte al României, vorbește cu luciditate și calm despre trecut, despre greșeli și despre ce a însemnat, cu adevărat, tranziția unei națiuni. Victor Ciutacu analizează ce rămâne dincolo […]