Singura modalitate de a opri juridic plata primelor de câte 180.000 de lei pentru cei trei judecători CCR

Avocatul Adrian Toni Neacșu, fost judecător și fost membru CSM, susține că singura modalitate de a se opri juridic plata a câte 6 indemnizații nete pentru cei 3 judecători constituționali care își încetează mandatul în 13 iulie 2025 presupune intervenția legislativa rapidă a Guvernului. Potrivit lui Toni Neacșu, Curții Constituționale nu i se aplică prevederile […]
Salariaţii OSIM protestează contra tăierilor salariale. Revoltă și la agenţiile pentru protecţia mediului

Salariaţii OSIM protestează miercuri contra tăierilor salariale aplicate fără dialog social real. Au loc proteste spontane şi ale sindicaliştilor afiliaţi PUBLISIND, din agenţiile pentru protecţia mediului, care transmit că reducerea veniturilor este picătura care a umplut paharul iar în lipsa unor măsuri concrete, protestele vor continua şi se pot intensifica la nivel naţional. Sindicaliştii solicită […]
Sondaj INSCOP: Aproape jumătate dintre români spun că situația lor financiară s-a înrăutățit în ultimul an

Trei sferturi dintre români consideră că situația economică a țării s-a înrăutățit în ultimul an, iar 44,3% spun că inclusiv situația lor financiară a avut de suferit în această perioadă, potrivit celui mare recent sondaj INSCOP publicat astăzi. Potrivit cercetării, 10.9% dintre români consideră să situația financiară a gospodăriei lor s-a îmbunătățit comparativ cu acum […]
Marica (Sed Lex): Peste 9.000 de angajați din Finanțe și ANAF protestează miercuri la nivel național

Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe Sed Lex, Vasile Marica, susține că peste 9.000 de angajați din Finanțe și ANAF protestează miercuri în majoritatea județelor, nemulțumiți de plafonarea sporului de condiții vătămătoare de muncă. ‘Sunt peste 9.000 de angajați care protestează miercuri în majoritatea județelor, în funcție de cum s-au organizat liderii de opinie […]
Avertismentul Confederației Patronale Concordia: Un dezastru mai mare decât orice am experimentat în ultimii 35 de ani

Într-o analiză oferită în exclusivitate Economica, Iulian Lolea, macroeconomistul Confederației Patronale Concordia, arată pe cifre de ce riscăm să mai pierdem o generație și de ce acest fapt ar fi echivalent cu un dezastru mai mare decât orice am experimentat în ultimii 35 de ani. În câteva cuvinte, analiza lui Lolea arată că economia României […]
Jandarmeria Teleorman anunță că nu au fost găsite urme ale panterei negre în zona indicată la apelul 112

Jandarmii care au verificat sesizarea făcută în noaptea de marți spre miercuri la 112 nu au găsit urme ale panterei negre în localitatea Năsturelu, a anunțat IJJ Teleorman. ‘În data de 02 iulie a.c. în jurul orei 01.00, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman a fost sesizat prin apel la 112 cu privire la faptul […]
SURSE PNL și USR negociază un candidat comun la Primăria Capitalei – cele două nume luate în calcul

PNL și USR discută intens o candidatură unică la Primăria Capitalei, ca parte a negocierilor din coaliție. Cel mai probabil, candidatul agreat va fi Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor și fost președinte al USR, spun surse politice. De cealaltă parte, PNL are în vedere și varianta lui Ciprian Ciucu (primarul Sectorului 6), dar sursele […]
Cât au plătit într-o tavernă din Thasos șase români care au mâncat pe săturate. Iată nota de plată!

Este de notorietate că Insula Thasos este destinația preferată din Grecia a românilor. Practic, vara Thasos devine o provincie românească. Este suficient să petreci o jumătate de oră la o cafea pe marginea drumului ca să observi că șase din zece mașini sunt înmatriculate în România. Poți găsi toate județele, de la Botoșani, Mehedinți etc […]
Afacerile vicepremierului lui Dragoș Anastasiu. Este acționar în 20 firme cu profit net de 2 milioane de euro pe an

Dragoș Anastasiu, vicepremierul lui Ilie Bolojan, este un afacerist proeminent și are firme care i-au adus un profit de 2 milioane de euro numai în 2024. Dragoș Anastasiu, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din HoReCa, transporturi de persoane și turism, este vicepremier în guvernul Ilie Bolojan. De profesie medic, a trăit în Germania, de […]
Noi informații despre pantera neagră evadată din Bulgaria: În ce oraș din România ar fi fost văzută noaptea trecută

Două persoane care se aflau în localitatea Năsturelu au sunat în noaptea de marți spre miercuri la 112 să anunțe că au văzut pantera neagră, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Teleorman, Drăguț Cristina. ‘Este înregistrat un apel la 112 prin dispecerat privind prezența unui animal sălbatic. Încă […]