Reuters: Inflaţia din România creşte la 5,6 % în iunie şi la 6,2 % la sfârşitul anului. Creşterea economică – 1,3 %

Previziunea mediană a unui sondaj Reuters realizat în rândul analiştilor estimează inflaţia din România la 5,6% în ritm anual la sfârşitul lunii iunie, în creştere faţă de 5,45% în luna mai, iar analiştii se aşteaptă ca inflaţia să ajungă la 6,2% până la sfârşitul anului 2025, peste prognoza de 4,6% a băncii centrale. Inflaţia este […]
România şi alte state membre UE cer modificări suplimentare ale directivei UE anti-defrişări

Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, au cerut modificări suplimentare ale directivei UE anti-defrișări (EUDR), apreciind că unii producători nu pot îndeplini condițiile și se confruntă cu un dezavantaj competitiv, se arată într-o scrisoare consultată de Reuters. Începând din data de 30 decembrie 2024, directiva UE anti-defrișări (EUDR) cere companiilor care vând soia, […]
Loteria Română anunță reporturi record: peste 2 milioane euro la Loto 6/49 și peste 4 milioane euro la Joker

Loteria Română înformează luni, 7 iulie, că reportul la Loto 6/49, categoria I, este de peste 2,37 milioane de euro, iar la Joker, categoria I, depășește 4,84 milioane de euro). Reporturi sunt și la alte jocuri. Joi, 10 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, […]
Ce șanse sunt să pice Guvernul Bolojan. Opoziția are nevoie de voturile Coaliției

AUR anunță moțiune de cenzură, însă nu are voturile necesare. Potrivit calculelor parlamentare, Opoziția poate doar să înregistreze moțiunea, în cazul în care se alătură demersului și SOS împreună cu partidul POT. Pentru a schimba Guvernul, implicit pentru a împiedica pachetul fiscal să intre în vigoare, moțiunea trebuie să fie votată și din rândurile Coaliției […]
Nu e glumă! Oameni de afaceri din Bulgaria cer „ajutor de panteră” de la stat. Cum au fost afectați de animalul rătăcit

Pantera care s-ar plimba prin România după ce ar fi ajuns aici din Bulgaria continuă să le dea bătăi de cap vecinilor de la sud de Dunăre. Proprietarii de restaurante și hoteluri care își desfășoară activitatea în zona Platoului Șumen, zona de nord-est a Bulgariei, cer despăgubiri, un „ajutor de panteră”, de la guvernul de […]
Ce-a făcut Nicușor Dan cu banii din donații. Răspunsul președintelui și întrebarea pe care o provoacă

Președintele Nicușor Dan a beneficiat de donații și împrumuturi de aproximativ 12 milioane de euro în campaniile pentru alegerile locale din 2024 și cele prezidențiale din 2025. Fiind candidat independent, el nu a primit subvenții de la stat, așa cum se întâmplă în cazul partidelor politice. După rambursarea cheltuielilor eligibile de către AEP, banii din […]
Ce se va întâmpla cu puii ursoaicei împușcate pe Transfăgărășan, după ce a ucis un turist. Decizia autorităților

Cei trei pui ai ursoaicei împuşcate de către autorităţi, după ce l-a ucis pe italianul care s-a apropiat de animalul sălbatic în dorinţa de a-şi face un selfie cu el, pe Transfăgărăşan, vor fi relocaţi de urgenţă, conform legislaţiei în vigoare, în centre specializate, anunţă Ministerul Mediului. În acest sens, oficialii au solicitat Direcţiei Silvice […]
Taxele SUA pentru importurile din UE se amână până pe 1 august. Confuzie pe piețele globale

Trump mai vrea o taxă suplimentară pentru țările BRICS. China se opune, în replică Administrația Trump a anunțat o nouă amânare a intrării în vigoare a tarifelor vamale până la 1 august, creând incertitudine. Între timp, negocierile comerciale cu Uniunea Europeană se intensifică, iar amenințările cu taxe suplimentare planează asupra națiunilor BRICS, conform The Guardian. […]
Washington: Ambasada României organizează o săptămână de evenimente dedicate aniversării Parteneriatului Strategic

Ambasada României la Washington organizează, în perioada 7-13 iulie, evenimente menite să marcheze aniversarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii: festival românesc, unde sunt așteptați mii de americani, dezbatere privind viitorul Parteneriatului Strategic România-SUA, reuniune de lucru cu companii americane, recepție pentru celebrarea Zilei Prieteniei româno-americane. Este pentru al patrulea an consecutiv […]
Teatrul La Scala din Milano reintroduce codul vestimentar obligatoriu. Cu ce NU ai voie să te îmbraci

Teatrul La Scala din Milano a reintrodus codul vestimentar obligatoriu. Deşi nu fusese niciodată anulat oficial şi era în vigoare din 2015, totuşi în ultimii ani pur și simplu nu a fost aplicat. Instrucțiunile sunt adresate mai ales turiștilor, care apar adesea la teatru într-o ținută prea sport pentru o asemenea instituţie de cultură. Nu […]