Senatorii se vor reuni miercuri într-o ședință extraordinară. Proiectele aflate pe ordinea de zi

Senatorii se vor reuni miercuri, 20 august, într-o ședință extraordinară, au precizat surse politice pentru Gândul. Pe ordinea de zi ar urma să se afle proiectul inițiat de Marcel Ciolacu, Cătălin Predoiu, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian referitor la pensiile magistraților. Reamintim că proiectul a fost depus în Parlament în campania electorală a alegerilor prezidențiale […]
Scumpiri 2026. Dublarea impozitului pe clădiri e doar începutul. Ce ne așteaptă anul viitor

Dublarea impozitului pe clădiri în anumite situații, descrise în detaliu în pachetul 2 de măsuri, aduce după sine și alte scumpiri în lanț, potrivit declarațiilor date de experți pentru „Adevărul”. Documentul aduce modificări Codului fiscal astfel: – se stabilește că pentru lucrările realizate legal, adică cele cu autorizație de construire, valoarea de impozitare va fi […]
Cât va costa rovinieta, în funcție de categorie, de la 1 septembrie 2025

Începând cu data de 1 septembrie 2025, rovinieta se va scumpi. Șoferii din România vor fi nevoiți să contribuie mai mult pentru această taxă, în funcție de categoria în care se încadrează vehiculul. Prețurile noi sunt exprimate în moneda Euro și includ TVA. Conducătorii auto vor plăti mai mult pentru taxa de drum, începând cu […]
50.000 lei amendă dacă te apuci să îți amenajezi casa. Ce nu poți arunca la tomberon

Legea este foarte clară: iei 50.000 lei amendă dacă te apuci să îți amenajezi casa și nu o faci cum trebuie. Sunt lucruri pe care nu ai voie să le arunci la tomberon, avertizează Garda de Mediu. Cine nu se conformează este amendat. Cine își amenajează casa și face lucrări de amploare trebuie să știe […]
Olguța Vasilescu, după întâlnirea cu Bolojan: Nu vom reveni la masa deciziilor în coaliţie

Olguța Vasilescu (PSD), primarul Craiovei și Asociaţiei Municipiilor din România, a fost la întâlnirea cu Ilie Bolojan pentru a discuta despre finanțările proiectelor și reorganizarea administrației locale. Ea a spus că premierul a acceptat 29 de puncte din 30 propuse. Lia Olguţa Vasilescu a spus, după întâlnirea de luni, cu premierul Bolojan, că dacă nu […]
Conspirația momentului în România. Explicația guvernului: „Să lăsăm poveștile cu mistere pentru cărți și filme!”

Lacul Vidraru este golit controlat pentru prima dată după aproape 60 de ani, pentru lucrări de întreţinere şi modernizare care îi vor asigura funcţionarea pentru încă 40 de ani, iar aurul pe care îl scoatem de aici nu se măsoară în kilograme ci în siguranţă şi independenţă energetică, susţine ministrul Energiei, Bogdan Ivan. ‘Zilele acestea […]
Bolojan își bagă echipa în ședință extraordinară. Ce decizii presante sunt pe agenda Guvernului

Este anunţată o şedinţă extrordinară de guvern peste o oră. Pe agendă probabil se va afla ordonanţa de urgenţă privind suspendarea unora dintre investiţiile realizate prin PNRR, cu bani europeni împrumutaţi. Proiectul a revenit pe ordinea de zi a executivului după ce premierul Ilie Bolojan şi primarii de municipii s-au înţeles până la urmă asupra […]
Avertismentul lui CTP: Există riscul ca, peste o lună, România să aibă graniță directă cu Rusia

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre situația politică din Republica Moldova, acolo unde, dacă câștigă „partidele proruse majoritatea în Parlament, Maia Sandu va fi izolată, paralizată”. „Aș vrea să atrag atenția asupra unui aspect care e foarte puțin spre deloc tratat de presă și de oamenii politici din România, și anume Republica Moldova. S-a […]
România lucrează deja în plin la infrastructura feroviară și portuară pentru reconstrucția Ucrainei

Este posibil ca Ucraina să se apropie de o etapă de reconstrucție majoră, iar lucrările de infrastructură din România care ar putea ajuta logistic la această reconstrucție sunt în plină derulare, în special pe relația trenuri – porturi. Investiții rutiere și conexiuni interne în port Administrația Porturilor Maritime Constanța tocmai a semnat contractul de finanțare […]
SUA investighează posibila implicare a administrației Biden în anularea alegerilor din România

Potrivit unei surse la nivel înalt din cadrul administrației Trump, directoarea Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, examinează acum un dosar secret privind decizia anulării alegerilor din noiembrie 2024 din România. În dosar ar fi implicați foști oficiali ai administrației Biden, transmite site-ul thegatewaypundit.com. O sursă la nivel înalt din cadrul administrației prezidențiale susține că […]