CEO-ul ELCEN și directorul comercial au fost trimiși în judecată pentru corupție

Doi foști directori ai ELCEN București au fost trimiși în judecată pentru luare de mită, în timp ce doi afaceriști, unul care a dat bani și altul suspectat că a promis mită, sunt și ei inculpați în același dosar. Doi foști directori ai Societății Comerciale Electrocentrale București S.A. (ELCEN) au ajuns în fața instanței, fiind trimiși în […]
Proprietarii mașinilor de lux trebuie să depună declarația 216 la ANAF până pe 31 decembrie

Firmele și persoanele fizice care dețin mașini considerate a fi „de lux”, după criteriile oficiale, au termen 31 decembrie 2025 să depună la ANAF declarația 216 și să plătească impozitul special de 0,3% acum, dar care urmează să se tripleze de anul viitor. Obligația revine atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice care au în […]
Ministerul Educației respinge acuzațiile privind desființarea a 30.000 de posturi

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis luni, 29 decembrie, că informaţiile apărute în spaţiul public despre dispariţia a aproximativ 30.000 de posturi din învăţământul preuniversitar, în anul şcolar 2025-2026, sunt incorecte şi rezultă dintr-o interpretare greşită a modului de funcţionare a sistemului educaţional. Potrivit unui comunicat de presă, cifrele vehiculate se referă la posturi ocupate […]
Orașul din Europa mutat casă cu casă: Biserica, transportată pe trailere specializate la câțiva kilometri distanță

Kiruna, cel mai nordic oraș al Suediei, își mută centrul la 3 km est din cauza tasării solului provocate de mina LKAB. Proiectul durează până în 2035 și implică mii de oameni și mii de clădiri, potrivit Mediafax. Un oraș la 145 km de Cercul Arctic, „pe roți” din cauza subsolului Mii de locuitori și […]
Transportul STB în noaptea de Revelion: ce schimbări apar în București

Bucureștenii vor avea la dispoziție, prin STB, un traseu suplimentar, cu stații noi și conexiuni cu alte linii de noapte, pentru deplasări mai rapide în Capitală. După ce spiritul Crăciunului a fost adus în mijloacele de transport din Capitală de șoferi și vatmani costumați în Moș Crăciun, Societatea de Transport București (STB) se pregătește acum pentru […]
Paul Anghel: ANPC a elaborat un ghid pentru locurile de joacă şi parcurile de distracţii. Ce se schimbă

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a afirmat că ANPC a elaborat un ghid pentru parcurile de joacă şi cele de distracţii, subliniind că siguranţa copiilor şi a publicului nu poate fi tratată superficial. Anghel a explicat că documentaţia tehnică nu este o formalitate, ci o garanţie că echipamentele sunt […]
VIDEO Proteste la Teheran: Comercianții își închid magazinele și cer intervenția imediată a guvernului

Pentru a doua zi consecutiv, comercianţii din Teheran şi-au închis magazinele luni şi s-au adunat pentru a protesta faţă de deteriorarea situaţiei economice din Iran şi a deprecierii rapide a monedei naţionale, a relatat presa locală, preluată de AFP. Agenţia Ilna, citându-l pe unul dintre jurnaliştii săi, relatează despre „manifestaţii” în jurul mai multor bazaruri […]
Dominic Fritz acuză „jocuri tactice” la CCR și cere reforma Curții Constituționale

Președintele USR, Dominic Fritz, a afirmat luni, 29 decembrie, că reforma Curții Constituționale a României este „o urgență reală”, acuzând existența unor „joculețe tactice” menite să protejeze rețele de interese și privilegii din interiorul sistemului de justiție. Declarațiile au fost făcute într-o postare pe Facebook, în contextul amânărilor repetate privind sesizarea Înaltei Curți de Casație […]
România a urcat în clasamentul economiilor globale. Creștere spectaculoasă în ultimii 25 de ani

România a urcat constant în ierarhia economiilor mondiale în ultimele două decenii și jumătate, perioadă în care Produsul Intern Brut s-a majorat cu aproximativ 134,4%. Rata medie anuală de creștere, de 3,5%, confirmă un parcurs economic stabil și susținut, care a propulsat țara pe poziția 41 în topul celor mai mari 50 de economii la […]
John Simpson, jurnalist BBC: „Am relatat despre 40 de războaie, dar nu am văzut niciodată un an ca 2025”

Am relatat despre mai mult de 40 de războaie din întreaga lume de-a lungul carierei mele, care datează din anii 1960, scrie John Simpson, editorul pentru afaceri internaţionale de la BBC News. Am văzut Războiul Rece atingând apogeul, apoi dispărând pur şi simplu. Dar nu am văzut niciodată un an atât de îngrijorător precum 2025 […]