A murit Mircea Lucescu. Patriarhul Daniel: Un creștin evlavios și darnic

Mircea Lucescu a fost un creștin evlavios și darnic, spune Patriarhul Daniel despre Mircea Lucescu, dezvăluind modul în care antrenorul a contribuit la darea în folosință a unei biserici ortodoxe în Istanbul, dar și despre ajutorul dat de selecționer unor biserici din România. Patriarhul Daniel spune că a primit cu profundă întristare vestea trecerii din […]
FOTO A murit Mircea Lucescu. Se aprind candele în fața Spitalului Universitar de Urgență din București

Au fost aprinse primele candele în fața Spitalului Universitar de Urgență din București, locul în care a murit marele antrenor Mircea Lucescu. Primele candele au fost aprinse marți seara în fața Spitalului Universitar de Urgență din București. Printre cei care au venit în fața unității medicale este Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF. Cei prezenți […]
Hagi, în lacrimi: Mircea Lucescu a fost ca un părinte pentru mine, îmi este greu să vorbesc

Gheorghe Hagi a transmis un mesaj după ce a aflat despre decesul lui Mircea Lucescu. A fost ca un părinte pentru mine, îmi este greu să vorbesc, a spus Hagi. Gheorghe Popescu și-a luat și el rămas bun de la marele antrenor: Rămas bun, Nea Mircea. Gheorghe Hagi a fost vizibil emoționat. „Va fi întotdeauna […]
Mircea Lucescu, fotbalistul care s-a născut în sărăcia lucie din Apărătorii Patriei: „Mergeam desculț la școală”

Provenit dintr-un mediu modest, Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai respectați fotbaliști români. De la un copil desculț pe străzile din cartierul bucureștean Apărătorii Patriei, a devenit un important fotbalist și un mare antrenor, „Il Luce”. Familia antrenorului trăia undeva pe Şoseaua Berceni, unde astăzi este cartierul Apărătorii Patriei. În anii ’50 zona […]
A murit Mircea Lucescu. Cel mai important ziar de sport din Italia: A murit vizionarul fotbalului

Mircea Lucescu a murit marți seara, la 80 de ani. Cel mai important ziar de sport din Italia, Gazzetta dello Sport, își deschide site-ul cu această veste tristă și îi aduce un omagiu celui care le-a antrenat pe Pisa, Inter și Brescia. „Patern, isteț, revoluționar, a fost Nikola Teslaal fotbalului. A câștigat 36 de trofee […]
Echipa națională de fotbal a României: Mulțumim pentru tot, domnule Lucescu

Echipa națională de fotbal a României, antrenată până în ultima clipă de Mircea Lucescu, a transmis un mesaj emoționant după decesul selecționerului. „S-a stins un om care a fost mai mult decât un antrenor, cel care ne-a învățat că fotbalul nu este doar un sport, ci un mod de a trăi cu demnitate”, scrie echipa […]
A murit Mircea Lucescu. Mesajul MAI: „Am pierdut nu doar un nume uriaș, ci un om care a inspirat generații întregi”

Ministerul Afacerilor Interne își pleacă fruntea cu adâncă durere în fața dispariției domnului Mircea Lucescu, a transmis instituția, într-un mesaj pe contul de Facebook. „Am pierdut nu doar un nume uriaș, ci un om care a inspirat generații întregi, un simbol al pasiunii, al muncii neobosite și al credinței în valori autentice. Moștenirea sa morală […]
A murit Mircea Lucescu. FRF: A purtat tricolorul pe cele mai înalte culmi ale succesului mondial

Este o zi neagră pentru România și pentru fotbalul mondial – este mesajul Federației Române de Fotbal (FRF) după decesul lui Mircea Lucescu. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, spune că este o zi neagră pentru fotbalul mondial și suspendă procesul de numire a unui nou selecționer. „Federația Română de Fotbal își exprimă regretul nemărginit în urma […]
A murit Mircea Lucescu. Grindeanu: Lumea sportului a pierdut un simbol

Lumea sportului a pierdut astăzi un simbol, un jucător și un antrenor emblematic, spune, marți, președintele PSD, Sorin Grindeanu. Sorin Grindeanu a avut un mesaj imediat după ce Spitalul Universitar de Urgență București a confirmat decesul lui Mircea Lucescu. „Lumea sportului a pierdut astăzi un simbol, un jucător și un antrenor emblematic, iar noi toți […]
Edi Iordănescu, omagiu la dispariția lui Mircea Lucescu: „Fiți siguri de asta!”

Edi Iordănescu a aduc un omagiu cutremurător la dispariția lui Mircea Lucescu, în exclusivitate pentru ProSport. Selecționerul care i-a „predat” lui Mircea Lucescu actuala generație de tricolori oferă în exclusivitate pentru ProSport prima reacție după anunțul trist legat de moartea marelui antrenor. Edi Iordănescu, omagiu cutremurător la dispariția lui Mircea Lucescu. Mircea Lucescu, unul dintre […]