Măsurile solicitate de PSD pentru susținerea viitorului Guvern. Majorările de salarii și pensii sunt în top

Partidul Social Democrat a transmis vineri, într-un comunicat de presă, care sunt măsurile pe care le solicită pentru acordarea sprijinului parlamentar pentru viitorul Guvern. Printre cerințe se numără majorarea salariului minim și indexarea pensiilor, dar și sprijin pentru categoriile sociale vulnerabile (mame, veterani și persoane cu dizabilități). PSD a transmis vineri măsurile pe care le […]
VIDEO EXCLUSIV PS News la Strasbourg – Victor Negrescu cere sprijin pentru industria auto

Întrebat, în cadrul ediției speciale a emisiunii Puterea Știrilor, despre suspendarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite, europarlamentarul Victor Negrescu a arătat că, deși documentul nu este perfect, acesta sprijină industria auto românească prin facilitarea accesului pe piața externă. „Industria producătoare de automobile va avea acces larg la piața americană și asta […]
Ponta: Vizita lui Nicușor Dan în Turcia este o veste bună. Contractul pentru nave, una foarte proastă.

Fostul premier Victor Ponta a apreciat decizia președintelui Nicușor Dan de a efectua o vizită oficială în Turcia și de a se întâlni cu președintele Recep Tayyip Erdoğan, pe care o consideră un pas important pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două state. Într-o postare publicată pe Facebook, Ponta a descris deplasarea șefului statului la […]
Ciprian Ciucu a contestat decizia controlului judiciar. Când va afla edilul ce au decis magistrații

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a contestat vineri, la Tribunalul București, măsura controlului judiciar dispusă împotriva lui de DNA, în dosarul în care este cercetat penal pentru luare de mită. Tribunalul va judeca contestația pe 24 iunie transmite Agerpres. Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei electorale din noiembrie – decembrie 2025, a […]
Denise Rifai, așteptată la DNA, după ce a fost pusă sub acuzare. Noi audieri ale procurorilor în cazul Ciprian Ciucu

Jurnalista și vedeta TV Denise Rifai este așteptată astăzi, la ora 17.00, la DNA. Procurorii Secției a II-a au chemat-o din nou pe jurnalista Denise Rifai la DNA, în această după amiază la ora 17.00, arată surse citate de Mediafax. Procurorii DNA continuă și astăzi audierile în acest caz, dorind să afle mai multe informații […]
Remus Ștefureac avertizează asupra escaladării conflictelor politice: „Țara trebuie guvernată”

Sociologul Remus Ștefureac, director INSCOPE Research, consideră că România traversează o criză politică severă, însă respinge ideea că actualele tensiuni ar reprezenta o amenințare directă la adresa regimului democratic. Într-un editorial publicat de informat.ro, acesta face apel la responsabilitate din partea liderilor politici și la o prezență publică mai puternică a instituției prezidențiale. Potrivit lui […]
UPDATE Contestație în instanță pentru blocarea Congresului PNL. „Aripa Bolojan”, pe punctul de a primi o nouă lovitură

Mai mulți membri ai Partidului Național Liberal au anunțat că au depus la instanță o cerere de suspendare de urgență a Deciziilor Biroului Politic Național nr. 26 și nr. 27 din 17 iunie 2026, prin care au fost convocate un Consiliu Național Extraordinar pe 19 iunie și un Congres Extraordinar pe 21 iunie. UPDATE Tribunalul […]
Sighiartău: Ciprian Ciucu e liber să candideze pentru funcția de prim-vicepreședinte la Congres

Deputatul PNL Robert Sighiartău a declarat vineri că Ciprian Ciucu este liber să candideze la Congres pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, precizând că statutul prevede că o persoană se autosuspendă din partid doar dacă a fost condamnat în primă instanță. ‘Statutul PNL a fost înregistrat la Tribunal la vechiul Congres, aprobat de Tribunal, așadar […]
Ministerul Educaţiei: Peste 148.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, înscrişi pentru a susţine Evaluarea Naţională

Ministerul Educaţiei anunţă, vineri, că peste 148.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională în 2.956 de unităţi de învăţământ/centre de examen. Probele încep luni, cu Limba şi literatura română. Primele rezultate vot fi comunicate în 1 iulie, iar rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, în 8 iulie. ”Evaluarea Naţională […]
Raport Eurojust 2025 / România, cele mai multe cazuri transfrontaliere de corupție și trafic de persoane

„În 2025, Eurojust a deschis 82 de noi cazuri de corupţie, cele mai multe în Franţa şi România, conform Raportului de activitate pentru 2025 al Agenţiei Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiţie Penală (Eurojust). De asemenea, Franţa, Spania şi Germania sunt ţările din UE cărora li s-a solicitat asistenţă cel mai des, mai […]