Legea salarizării. Cum cresc indemnizațiile președintelui României și ale parlamentarilor până în 2031

Noua grilă de salarizare propusă prin proiectul Legii salarizării unitare introduce creșteri etapizate și pentru funcțiile de demnitate publică alese la nivel național. Președintele României, conducerea Parlamentului și parlamentarii nu vor ajunge direct la coeficienții finali prevăzuți în grilă, ci vor beneficia de majorări progresive până în anul 2031. Spre deosebire de varianta proiectului publicată […]
VIDEO Şocant: Treptele din centrul orașului Cernăuți au fost pavate cu pietre funerare din granit luate din cimitir

În Cernăuți, pe treptele Pieței Filarmonicii, care au fost renovate cu puțin timp înainte de Târgul Petriv, au fost observate bucăți de lespezi de granit cu imagini ale unor persoane decedate. Reprezentantul Consiliului Local Oleksiy Kaspruk a anunțat în seara de 17 iulie că scările au fost reparate cu „pietre funerare”. „Am fost stupefiat jumătate de […]
Vicepreședintele Parlamentului European acuză USR și PNL că au transformat PNRR într-o dispută personală

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, propune încheierea unui pact civil care să implice sindicatele și patronatele în negocierile pentru legile PNRR, ca să nu pierdem banii europeni. Oficialul social-democrat a spus într-o emisiune televizată că tensiunile dintre liderii partidelor au deviat într-o zonă personală, motiv pentru care reprezentanții cetățenilor, sindicatelor și patronatelor trebuie aduși la […]
Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României – a ajuns să depindă de importuri când energia e cea mai scumpă

Valul de căldură creşte factura la energie şi ne arată, în plus, şi cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic Naţional (SEN), susţine, într-o analiză publicată sâmbătă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă. „De fiecare dată când temperaturile urcă, consumul creşte, aparatele de aer condiţionat funcţionează la capacitate maximă, iar preţurile energiei electrice explodează. […]
Topul absurdului: Cântecul cocoşului, lătratul câinelui, mirosul de mâncare, motive de reclamaţii la Garda de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Arad fac un „top al absurdului” în ceea ce priveşte sesizările pe care le primesc pe adresa de e-mail a instituţiei din partea unor cetăţeni care, în general, sunt nemulţumiţi de vecinii lor ori de animalele acestora. Cântecul cocoşului, lătratul câinelui, mirosul de mâncare sau cel al parfumurilor arăbeşti sau zgomotul […]
Record la admiterea la UMF „Carol Davila”: Peste 6.900 de înscrieri

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti anunţă că înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidaţi înscrişi la concursul de admitere pentru studiile universitare de licenţă. Pentru ocuparea celor 1.947 locuri scoase la concurs în sesiunea iulie 2026, dintre care 1.291 finanţate de la bugetul de stat şi 656 […]
Raportul CE. Parchetul general: Nu confirmă disfuncţionalităţi sistemice ale activităţii Ministerului Public

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) reacţionează public în urma raportului Comisiei Europene privind statul de drept în România, considerând documentul drept „un reper important pentru o dezbatere publică bazată pe date obiective şi pe analiza funcţionării instituţiilor”. Instituţia subliniază însă că „Raportul nu confirmă existenţa unor disfuncţionalităţi sistemice ale […]
Dosar penal: O primărie din Dolj opera un sistem de canalizare fără autorizaţie. Apele uzate, evacuate fără epurare

Inspectorii de la Apele Române anunţă că au depus plângere şi autorităţile judiciare au deschis dosar penal după ce instituţia a constatat că sistemul de apă şi canalizare operat de autorităţile din comuna doljeană Bratovoeşti avea staţia de epurare nefuncţională, iar apele uzate erau evacuate ca atare. În plus, comuna Bratovoeşti nu deţinea autorizaţie de […]
Un IT-ist a creat cu AI harta deportărilor staliniste din Basarabia. „Mi-au scris mulţi că și-au găsit rudele”

În 1949 a avut loc operațiunea „IUG”, considerată cel mai amplu val de deportări staliniste din Basarabia și nordul Bucovinei. Peste 35.000 de persoane au fost ridicate în toiul nopții din propriile locuințe și deportate în Uniunea Sovietică. Nimeni n-a mai auzit de ei de atunci până recent, când Arhivele Naționale ale Moldovei au declasificat […]
Federaţia ”Solidaritatea Sanitară”: Proiectul legii salarizării este nesatisfăcător şi în noua sa variantă

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) consideră că proiectul legii salarizării – făcut public vineri de Executiv – este nesatisfăcător şi în noua sa variantă, întrucât menţine prevederi care conduc la diminuarea drepturilor salariale ale unei părţi importante a personalului. ”Poziţia FSSR rămâne cea exprimată public încă din 15 iunie: proiectul legii salarizării este departe […]