Un nou protest în București, pe 19 ianuarie. Cine îl organizează și de ce

Sursa foto: Inquam Photos

Duminică, 19 ianuarie, în fața Teatrului Național din București, va avea loc un protest dedicat cauzei Palestinei, luptei împotriva fascismului și justiției climatice. Organizatorii fac apel la unitate, cerând încetarea masacrului din Gaza și măsuri împotriva poluării și schimbărilor climatice.

Protestul se va desfășura între orele 15:00 și 17:30, conform anunțurilor publicate pe rețelele sociale. Practic, mitingul se va alătura unei mișcări internaționale, „The Surge”, care mobilizează grupuri pro-Palestina, antifasciste și de justiție climatică în peste 24 de orașe din lume.

Acum este mai necesar ca niciodată să ne unim forțele împotriva genocidului, colonialismului, fascismului și haosului climatic. Ele sunt fațete diferite ale aceleași mari crize, iar mișcările împotriva lor nu trebuie să rămână deconectate”, se arată în anunțul protestului postat pe mai multe pagini de Instagram, inclusiv „romania_palestine_solidarity”, cu aproape 12.000 de urmăritori.

Printre revendicările participanților se numără încetarea masacrului din Palestina, desființarea sistemului de Apartheid israelian și oprirea complicității României la genocidul din Gaza. De asemenea, protestatarii vor cere oprirea proiectului Neptun Deep și justiție climatică.

Haideți pe 19 Ianuarie să ne strângem în număr cât mai mare și să cerem încetarea masacrului din Palestina și desființarea sistemului de Apartheid israelian. Haideți să cerem încetarea complicității României la genocidul din Gaza și oprirea ocupației nelegitime a Israelului din Palestina! Haideți să ne arătăm dezaprobarea față de marii poluatori, față de proiectul Neptun Deep, și haideți să cerem justiție climatică”, sunt îndemnați oamenii pe rețelele sociale.

„Dezbinați, vom eșua! Uniți, vom triumfa! Vă așteptăm”, este mesajul final care încurajează oamenii să participe la acest protest important.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: