„Jurnalismul, așa cum îl cunoaștem, va continua să existe, dar va fi lipsit de influență, de amploare și de semnificație”
Un articol de opinie publicat de politico.com și semnat de Alexandra Karppi, manager de cercetare și comunicare la Balkan Free Media Initiative și Vanesa Valcheva, coordonatoare de operațiuni și proiecte la aceeași instituție, atrage atenția asupra pericolului dispariției instituțiilor media tradiționale, în contextul închiderii postului Al Jazeera în Balcani, în această lună, după 14 ani de activitate.
Al Jazeera este doar cea mai recentă închidere.
În martie, Vocea Americii și Radio Europa Liberă au suferit o lovitură puternică după decizia administrației Trump de a suspenda finanțarea acestor două instituții media, care s-au tradus prin concedieri temporare, închideri de birouri și disponibilizări.
Între timp, Uniunea Europeană a intervenit cu o injecție de fonduri de 5,5 milioane de euro ajutor de urgență, însă acești bani asigură activitatea pe termen scurt.
Ulterior, și administrația Trump a restituit o parte din fonduri, dar viitorul acestor instituții rămâne incert.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News