În fiecare an, la 30 august, este marcată Ziua internaţională a persoanelor dispărute.
Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 47/133 din 18 decembrie 1992, a adoptat o Declaraţie privind protecţia tuturor persoanelor împotriva dispariţiei forţate, ca un ansamblu de principii pentru toate statele, potrivit căreia dispariţia forţată are loc atunci când: „persoanele sunt arestate, deţinute sau răpite împotriva voinţei lor sau private în alt mod de libertate de către funcţionari ai diferitelor ramuri sau niveluri ale guvernului, sau de către grupuri organizate sau persoane private care acţionează în numele sau cu sprijinul, direct sau indirect, consimţământul sau încuviinţarea Guvernului, urmată de refuzul de a dezvălui soarta sau locul în care se află persoanele în cauză sau refuzul de a le recunoaşte privarea de libertate, care plasează astfel de persoane în afara protecţiei legii”, potrivit site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite, https://www.un.org/.
Dispariţia forţată a fost folosită frecvent ca strategie de răspândire a terorii în societate şi a devenit un fenomen global, nefiind limitat la o anumită regiune a lumii. Odată produs al dictaturilor militare, dispariţiile forţate sunt folosite astăzi în situaţii complexe de conflict intern, în special ca mijloc de represiune politică a oponenţilor. O preocupare deosebită o reprezintă: hărţuirea continuă a apărătorilor drepturilor omului, a rudelor victimelor, a martorilor şi a consilierilor juridici care se ocupă de cazurile de dispariţie forţată; utilizarea de către state a activităţilor antiteroriste ca scuză pentru încălcarea obligaţiilor lor; impunitatea încă răspândită pentru dispariţia forţată. O atenţie specială trebuie acordată, de asemenea, grupurilor specifice de persoane deosebit de vulnerabile, cum ar fi copiii şi persoanele cu dizabilităţi. Sute de mii de oameni au dispărut în timpul conflictelor sau perioadelor de represiune în cel puţin 85 de ţări din întreaga lume, notează site-ul https://www.un.org/.
În decembrie 2010, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin adoptarea Rezoluţiei 65/209, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de creşterea fenomenului dispariţiilor forţate în diferite regiuni ale lumii, ce presupune arestarea, detenţia şi răpirea de persoane împotriva voinţei lor, dar şi faţă de numărul tot mai mare de rapoarte cu privire la hărţuirea, maltratarea şi intimidarea martorilor sau a rudelor persoanelor date dispărute. Aceste fapte reprezintă o încălcare deosebit de gravă a drepturilor omului şi fac obiectul unei infracţiuni internaţionale. ONU a hotărât, astfel, declararea zilei de 30 august drept Ziua internaţională a persoanelor dispărute, care a fost marcată pentru prima dată în 2011.
Aceste dispariţii forţate sunt calificate drept crime împotriva umanităţii şi oferă familiilor victimelor dreptul de a solicita despăgubiri şi de a afla adevărul despre dispariţia acestora, atât de Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (în vigoare din 1 iulie 2002) cât şi de Convenţia internaţională pentru protecţia tuturor persoanelor împotriva dispariţiilor forţate (adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20 decembrie 2006 şi intrată în vigoare în 23 decembrie 2010), potrivit site-ului https://www.ohchr.org/.
Convenţia internaţională pentru protecţia tuturor persoanelor împotriva dispariţiilor forţate este un instrument crucial în lupta împotriva dispariţiei forţate: stabileşte o definiţie legală a dispariţiei forţate, care este obligatorie pentru statele părţi; califică practica răspândită sau sistematizată a dispariţiilor forţate drept „crime împotriva umanităţii”; interzice locurile de detenţie secrete şi întăreşte garanţiile procedurale legate de detenţie; oferă familiilor şi rudelor dreptul de a cunoaşte adevărul despre soarta victimei. În acelaşi timp, Convenţia se referă şi la prevenţie, întrucât acoperă implementarea mecanismelor de supraveghere şi avertizare timpurie.
Până la 21 februarie 2023, potrivit datelor publicate pe site-ul oficial al ONU pentru Drepturile Omului, https://indicators.ohchr.org/, 70 de state membre ale sistemului ONU au semnat şi ratificat convenţia, 43 de state au semnat, iar 84 de state nu au întreprins nicio acţiune.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
