Skip to content
Cultura

30 de ani de la „Podul de Flori” peste Prut. Istoricul Bogdan Bucur: A însemnat un început de deschidere pentru apropierea dintre cele două țări surori

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la primul „Pod de flori” peste Prut, acțiune simbolică organizată pe 6 mai 1990, când pentru prima oară după cel de-al doilea război mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte.

Istoricul Bogdan Bucur a vorbit în exclusivitate pentru PSNews.ro despre acest eveniment de o importanță simbolică aparte. Acesta a precizat că evenimentul a fost unul emoționant care a însemnat un început de deschidere pentru apropierea dintre cele două țări surori.

“A fost vorba despre o succesiune de astfel de evenimente care au însemnat de fapt o regăsire a românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Seria de evenimente denumite <<Podul de Flori>> au în primul rând o semnificație politică. Acum 30 de ani a avut loc primul Pod de Flori, iar asta a însemnat că românii pot să viziteze timp de câteva ore într-o zi Republica Sovietică Moldovenească, așa cum se numea atunci. Peste un an, în 1991, românii din Republica Moldova au putut să viziteze cam în aceleași condiții România.

Podul de Flori a reprezentat o emoție împărtășită după o Cortină de Fier care a căzut pe Prut din 1940 până în 1941 și ulterior din 1944 când România se retrage definitiv în contextul înaintării trupelor sovietice. Deci după 50 de ani de separare a românilor din Basarabia și din România, Podul de Flori este un eveniment emoționant care a însemnat un început de deschidere pentru apropierea dintre cele două țări surori. El nu trebuie însă apreciat ca fiind mai mult decât ceea ce este – un simbol național și unul politic. Important este ca noi să adâncim acest simbol”, a precizat istoricul pentru PSNews.ro

După primul Pod de Flori, acțiunea a fost reluată în 1991 și 2015, dar niciodată nu a depășit o semnificație pur simbolică. Se estimează că la primul „Pod de flori” au participat peste 1.200.000 de oameni. În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest detaliu a dat numele manifestărilor respective.

Bogdan Bucur este istoric, sociolog și lector universitar la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA București și autorul lucrării Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *