Skip to content
Puterea Știrilor Video

5 zile! Atât durează acordarea unui credit prin programul Noua Casă. Dumitru Nancu (FNGCIMM): Datele INS arată că România este pe ultimul loc ca spațiu de locuit

psnews.ro
" "

Invitat în studioul ”Puterea Știrilor”, Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), a declarat că plafonul de garantare pentru Programul Noua Casă s-a dublat în 2021 față de anul trecut, ajungând la 140.000 de lei. Acesta a explicat că obținerea unui credit Prima Casa durează până la maxim 5 zile.

„Pe legislația secundară, adică pe Hotărâre de Guvern, sunt 5 zile de răspuns pentru programul Noua Casă, la programul IMM Invest avem 7 zile. Vreau să vă spun că, spre sfârșit, când a crescut numărul solicitărilor, deja garanțiile se acordau în 48 de ore.

" "

Pe lângă criza economică din 2020, știți bine că a fost un Parlament ostil, în sensul că programul Noua Casă a fost respins, programul IMM Invest a fost respins de Parlament, IMM Leasing a fost respins de Parlament și de asemenea, la fel și programul IMM Factor. Asta a însemnat din partea Guvernului muncă în plus, pentru că în loc să începem, așa cum era normal, în luna martie, am început programul undeva în septembrie, pentru că programul a fost respins. 

Prima garanție pe programul Noua Casă a fost în 17 septembrie, și acolo s-a dublat plafonul de garantare, adică de la 70.000, cât era garanția, s-a ajuns la 140.000. Guvernul a venit cu o nouă soluție dată și de datele economice, dar și de situația actuală, pentru că aveai muncă de-acasă, școală de-acasă, iar ultimele date INS pe arătau că România este pe ultimul loc ca spațiu de locuit, undeva la 63 de metri pătrați. Practic, dezvoltatorii își croiau acele proiecte imobiliare pe acest program. Din 2009, când a început programul, până în prezent, 305.000 de credite cred că au fost acordate prin programul Noua Casă. Adică, din 4 credite ipotecare, 3 au fost prin programul Noua Casa, iar ca garanție, statul a acordat 28 de miliarde de lei, iar sistemul financiar bancar a acordat credite de 43 de miliarde.

Față de anul 2019, anul trecut plafonul de garantare a fost de 2,5 miliarde, plafon consumat, pentru că în 2019 fondul de garantare avea un singur program, Noua Casă, și anul acesta am avut 6 programe. Anul acesta am avut alocat 2,1 miliarde și s-au consumat 1,95 de miliarde”, spune Nancu.

Acesta susține, de asemenea, că programul Noua Casă nu a dus la scumpirea locuințelor, așa cum s-a speculat.

„Din datele INS, reiese că prețurile locuințelor au scăzut undeva cu maxim un procent, dar programul Prima Casă nu intervine asupra prețului locuinței, este total fals. Programul Prima Casă, ca și programele cu garanție în numele și contul statului, au rol în economie de dezvoltare pe orizontală, pentru că e singurul program unde avansul este de 5%, este singurul program unde ratele sunt în funcție de ROBOR. Programul Noua Casă și celelalte programe ale fondului au rol de dezvoltare pe orizontala economiei.

Programul Noua Casă va continua, avem un plafon mai mic. S-a încercat să limităm plafoanele, cu o sumă de 1,5 miliarde anul acesta. Avem deja acordate promisiuni de garantare, se pot acorda pe plafonul vechi”, conchide Nancu.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *