CCIR, alături de OPIAR și INCAS, organizator al semicentenarului primului avion de luptă cu reacție românesc

sursa: arhiva INCAS

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), împreună cu Organizația Patronală din Industria Aeronautică Română (OPIAR) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” (INCAS), va organiza pe 31 octombrie 2024 un eveniment dedicat celebrării semicentenarului primului avion de luptă cu reacție românesc, IAR-93 Vultur.

IAR-93 Vultur, un avion de luptă dezvoltat și fabricat integral în România, a avut primul zbor la 31 octombrie 1974, sub comanda pilotului de încercare Stănica Gheorghe. Proiectat la INCREST (acum INCAS) și realizat în colaborare cu mai multe întreprinderi românești, IAR-93 a reprezentat o realizare majoră pentru industria aeronautică națională, cu un total de 86 de exemplare produse între 1975 și 1992.

„Industria aeronautică românească reprezintă un pilon esențial al economiei românești, înglobând un capital uman înalt calificat, care a generat de-a lungul timpului idei inovatoare și tehnologii de vârf în acest domeniu. CCIR a sprijinit în ultimii ani efortul de dezvoltare a acestei industrii, cu un mare potențial economic care ar putea ajuta, pe termen lung, la reducerea deficitului comercial pe care țara noastră îl înregistrează anual. Pentru că am amintit de o industrie de vârf, cu valoare adăugată mare, avem acest exemplu al unei aeronave realizate acum 50 de ani prin integrarea perfectă a mai multor unități de cercetare și producție din România. CCIR va rămâne același partener de încredere în dezvoltarea acestui sector economic și, prin mijloacele de care dispunem, vom promova companiile românești din domeniul aeronautic pentru internaționalizarea activităților pe care acestea le desfășoară”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.

Mihail Toncea, președintele OPIAR, a vorbit despre importanța acestui moment aniversar pentru consolidarea colaborărilor internaționale și dezvoltarea de noi proiecte în aeronautică, afirmând că România dispune de capacitatea necesară pentru a oferi soluții de calitate și tehnologie de vârf.

„Suntem foarte bucuroși că avem ocazia să serbăm semicentenarul primului avion militar cu reacție românesc, IAR-93 Vultur, alături de Organizația Patronală din Industria Aeronautică Română (OPIAR), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” (INCAS), Statul Major al Forțelor Aeriene (SMFA), Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), Muzeul Național al Aviației Române și Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA). Primul zborul al prototipului avionului de lupta IAR 93 Vultur a avut loc la 31 octombrie 1974 pe aeroportul din Bacău, avându-l la manșă pe pilotul de încercare Stănica Gheorghe. Prototipul românesc a fost proiectat la INCREST (INCAS astazi), integrat la Întreprinderea de Avioane din Bacău (AEROSTAR), cu elemente structurale produse la întreprinderile de aviație IRMA (ROMAERO) și ICA Brașov (IAR), ulterior producția de serie fiind realizată la Întreprinderea de Avioane Craiova. Acest avion a însemnat cea mai mare realizare a industriei românești de aviație până la acea vreme, un număr total de 86 de exemplare fiind fabricate in perioada 1975 – 1992 si intrate in inzestrarea MApN. Cu ocazia acestui moment aniversar a celor care au făcut posibilă producerea acestei aeronave, dorim să lansăm și un mesaj de deschidere totală pentru colaborări internaționale și dezvoltare de proiecte comune, industria aeronautică din România putând oferi, azi, calitate înaltă și tehnologie de vârf”, a declarat președintele OPIAR, dl Mihail Toncea.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: