Skip to content
Europa

50% din noile infectări din Franţa sunt cu tulpina britanică a SARS-COV2

Twitter
" "

Varianta britanică a coronavirusului, mai contagioasă, se regăseşte în prezent la aproximativ jumătate dintre noile cazuri de COVID-19 detectate în Franţa, dar un nou lockdown naţional nu este avut în vedere la ora actuală, a anunţat joi premierul francez Jean Castex.

Această variantă a coronavirusului SARS-CoV-2 reprezenta cu o săptămână în urmă mai puţin de 40% din noile cazuri în Franţa, iar răspândirea ei provoacă îngrijorări cu privire la o nouă explozie epidemică.

" "
" "

Dacă accelerarea răspândirii coronavirusului persistă, Franţa va impune începând din martie lockdown-uri în weekend la Paris şi în alte 19 regiuni unde situaţia epidemiologică este în mod special preocupantă, a declarat premierul Castex la o conferinţă de presă, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Totuşi, în pofida deteriorării situaţiei sanitare, el a promis că un nou lockdown la nivel naţional nu este pe agendă, dar le-a cerut francezilor să respecte măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului în timp ce se desfăşoară campania de vaccinare ce are nevoie de timp înainte de a-şi face efectul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *