O petiţie semnată de 53 de primari şi de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a fost trimisă, vineri, Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru ca autorităţile să adopte măsurile care se impun în urma incidentului care a avut loc pe 8 iulie în Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului.
Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de CJ Harghita, în petiţia formulată către Ministerul de Interne se subliniază caracterul Cimitirului Internaţional al Eroilor din Valea Uzului, „acesta fiind un complex arhitectonic, cultural-spiritual de mare relevanţă, ce necesită protecţie, conservare şi atenţie cuvenită”.
De asemenea, în petiţie se solicită autorităţilor competente luarea măsurilor ferme şi imediate pentru identificarea şi tragerea la răspundere a făptaşilor.
„Am speranţa că vor fi prevenite în viitor în judeţul Harghita astfel de abateri imorale şi ilegale, şi consider că legea este aceeaşi pentru toţi, indiferent de etnia căreia îi aparţinem. Ceea ce s-a petrecut în data de 8 iulie, la Valea Uzului, în prezenţa forţelor de ordine, reprezintă un act nedemn într-un stat de drept. Prin amplasarea celor 150 de cruci de lemn consider că au fost profanate morminte şi vandalizat locul de veci al unor eroi pentru care suntem datori să păstrăm memoria intactă”, afirmă preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, în comunicatul menţionat.
Totodată, sursa citată adaugă că având în vedere că Primăria din Sânmartin deţine titlul de proprietate, forţele de ordine sunt datoare să intervină atunci când anumite persoane desfăşoară acţiuni care duc la vandalizarea si degradarea unui cimitir.
„Adresez rugămintea autorităţilor responsabile de a lua toate măsurile necesare, conform Legii nr. 379 din 2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, pentru investigarea cazului menţionat mai sus. Îi îndemn pe cetăţeni la o atitudine civică responsabilă, respectuoasă şi de consideraţiune faţă de locurile sacre şi sanctuarele de comemorare a celor trecuţi în nefiinţă”, a mai subliniat preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba.
Aproximativ 250 de oameni, majoritatea membri sau simpatizanţi ai asociaţiilor Calea Neamului şi Frăţia Ortodoxă, au amplasat, în 8 iulie, în Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului, 150 de cruci de lemn în memoria ostaşilor români, după ce parcela românească, amenajată în anul 2019 de Primăria Dărmăneşti, a fost desfiinţată printr-o decizie a instanţei.
Consiliul Judeţean Harghita a depus şi o plângere penală împotriva liderului Asociaţiei ‘Calea Neamului’, acuzându-l de acţiuni ilegale, întrucât nu a primit avizul sau consimţământul Consiliului Local din comuna Sânmartin, pe teritoriul căruia se află cimitirul de la Valea Uzului, pentru amplasarea celor 150 de cruci de lemn.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News