Prețurile chiriilor au explodat de la an la an în țară. În București au avut loc cele mai mari scumpiri

Sursa foto: Pixabay

Chiriile au explodat de la an la an. Față de începutul anului 2023, în ianuarie 2024 costurile au crescut cu 21% la nivel național. Asta arată datele unei cunoscute platforme de imobiliare.

În București, așa cum era de așteptat, s-au înregistrat cele mai mari scumpiri. Vorbim de o medie de 24% creștere, față de ianuarie 2023. Astfel, acum, pentru un apartament de trei camere, prețul mediu ajunge la aproape 800 de euro pe lună, în timp ce pentru un apartament de două camere prețul ajunge la peste 550 de euro, iar pentru o garsonieră costul depășește 300 de euro în fiecare lună.

Totul depinde, însă, de sectorul în care dorim să închiriem o locuință. Apartamentele de închiriat din Sectorul 1 au înregistrat cea mai mare creștere de preț comparativ cu anul trecut (+24%), urmate de locuințele din sectoarele 2 (+23%) și 5 (+21%).

Creșteri ale chiriilor s-au înregistrat și în alte orașe mari din România. Și vedem ce se întâmplă din acest punct de vedere în Cluj-Napoca. Aici, comparativ cu luna ianuarie 2023, prețurile medii ale chiriilor au crescut cu 6% în cazul garsonierelor și au ajuns la 450 de euro, cu 10% în cazul apartamentelor cu două camere – un cost mediu lunar de 550 de euro și cu 8% pentru apartamentele cu trei camere, unde chiria ajunge la 700 de euro.

Și la Brașov, în luna ianuarie 2024, prețul mediu de închiriere al apartamentului cu trei camere a fost de 600 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere s-au închiriat cu 500 de euro, iar garsonierele cu 300 de euro.

Cea mai mare creștere de la un an la altul, la categoria prețurilor medii de închiriere, s-a înregistrat în Sibiu, unde garsonierele au avut o creștere de 30% și au ajuns la 300 de euro. Apartamentele cu două camere se închiriază cu aproape 400 de euro, iar locuințele cu trei camere costă 550 de euro.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: