Ministrul român de Externe: Pachetele de sancţiuni pentru Rusia funcţionează

Luminița Odobescu / Facebook
Sursa foto: Facebook / Luminița Odobescu

Pachetele de sancţiuni pentru Rusia funcţionează, deşi există, în continuare, dificultăţi, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

Şefa diplomaţiei române a participat, la Bruxelles, la reuniunea informală a miniştrilor Afacerilor Externe din UE (Gymnich).

În acest context, au fost abordate teme precum al treisprezecelea pachet de sancţiuni pentru Rusia şi tema unui eventual calendar „cât mai clar” privind aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Pachetele de sancţiuni pentru Rusia funcţionează. Evident că mai sunt dificultăţi date de eludarea sancţiunilor de către anumite state şi unul din punctele de discuţie de astăzi a fost cum putem să lucrăm mai bine, inclusiv cu partenerii americani, dar şi noi ca state membre, să evităm această eludare a sancţiunilor. Vom continua discuţiile în acest sens, având un reprezentant special dedicat abordării acestui subiect şi, de asemenea, cum să fim mai eficienţi în ceea ce priveşte sancţiunile următoare, care să aibă legătură cu domeniile critice, care finanţează industria de război”, a spus Odobescu.

Ea a subliniat că situaţia din Ucraina este în continuare o temă prioritară pe agenda europeană.

„Susţinem în continuare acest lucru, pentru că este extrem de important să continuăm sprijinul nostru pentru Ucraina. Toate statele membre, toţi miniştrii de Externe au salutat acordul la care s-a ajuns privind Facilitatea pentru Ucraina. Este un important pas înainte, pentru că asigurăm un sprijin predictibil şi de durată pentru vecinul nostru”, a arătat ea.

Ministrul român a arătat că este nevoie de un acord cu Parlamentul European în ceea ce priveşte operaţionalizarea Facilităţii pentru Ucraina.

„Am fost informaţi că Parlamentul European doreşte să ajungă la un acord cu noi cât mai curând posibil, astfel încât primele plăţi să fie făcute deja în perioada următoare”, a adăugat Odobescu.

În ceea ce priveşte sprijinul militar pentru Ucraina, a arătat ministrul, „există câteva propuneri de compromis pe masă şi sperăm ca în perioada următoare să ajungem la un acord şi pe acest subiect”.

Agenda reuniunii miniştrilor de Externe a inclus şi relaţia dintre UE şi Turcia.

În acest sens, Luminiţa Odobescu a spus că „Turcia este un partener indispensabil pentru Uniunea Europeană”.

„Este o ţară candidată la aderare, este vecinul nostru, se află în vecinătatea noastră imediată, este un aliat NATO. Joacă un rol important în asigurarea securităţii în regiunea Mării Negre şi, în plus, este şi un partener cheie în gestionarea unor multitudini de provocări globale”, a completat ea, menţionând în acest sens domeniile migraţie, transport, energie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: