Chisăliţă (AEI): Hidrogenul poate fi utilizat în sistemele actuale de gaze naturale

Sursa foto: Facebook / Dumitru Chisăliţă

Dacă instalaţiile sunt corect proiectate, executate şi exploatate, nu prezintă defecte, coroziuni accentuate şi sunt etanşe, hidrogenul nu este mai periculos decât gazele naturale, putând fi utilizat în sistemele actuale de gaze naturale, susţine Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI).

Acesta a dat ca exemplu compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, care, în toamna anului 2023, a încheiat cu succes ultima etapă desfăşurată în teren a proiectului 20HyGrid, prin care urmăreşte să demonstreze că este fezabilă şi sigură utilizarea unui amestec de 20% hidrogen şi 80% gaze naturale în actuala infrastructură de distribuţie. Delgaz Grid a testat şi funcţionarea reţelei de polietilenă, şi concluzia a fost că nu s-a constatat nicio diferenţă notabilă faţă de 100% gaze naturale în ceea ce priveşte funcţionarea reţelei din oţel, instalaţiilor şi aparatelor pe care le-am testat acasă la clienţi

Delgaz Grid şi-a asumat, în premieră în România, realizarea primului proiect care are ca obiectiv testarea încălzirii sustenabile a locuinţelor pe baza unui amestec de gaze naturale (80%) şi hidrogen (20%). Proiectul, denumit 20HyGrid, se desfăşoară în perioada noiembrie 2022 – octombrie 2024 şi urmăreşte să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă şi sigură adăugarea de hidrogen, în proporţie de 20% din volum, în reţelele de distribuţie şi instalaţiile de utilizare a gazelor naturale existente în România.

Hidrogenul şi gazele naturale, deşi ambele gaze combustibile, au totuşi caracteristici fizico-chimice diferite (puterea calorică, proprietăţile de curgere, densitatea, viteza de propagare a flăcării, proprietăţile de ardere, caracteristicile de căldură şi interacţiunea cu reţeaua). Amestecul hidrogenului în fluxul de gaze naturale modifică uşor caracteristicile gazelor naturale, dar acest proces nu reprezinta o barieră dacă se stabileşte un program corect de tranziţie de la gaze naturale la hidrogen.

Hidrogenul este mai uşor decât aerul, foarte inflamabil, uşor de aprins, se încălzeşte la presiune redusă, şi unul din gazele relativ dificile, când ne referim la asigurarea etanşeităţii vaselor conductelor sau echipamentelor. Hidrogenul arde în aer cu o flacără albastră pal, aproape invizibilă, care poate să creeze anumite accidente, dacă nu se aditivează corespunzător. Limitele inferioare şi superioare de inflamabilitate în aer sunt de 4% şi 75%. Amestecurile hidrogen-aer sunt extrem de uşor de aprins, necesitând doar 0,017 mJ energie de aprindere, comparativ cu 0,25 mJ pentru hidrocarburi.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: