Cod galben de vânt puternic în aproape toată ţara

vant
Sursa foto: Unsplash

Aproape toată ţara este vizată astăzi de un cod galben de vânt puternic, iar în Carpaţii Meridionali şi cei de Curbură va fi cod portocaliu.

Aproape toată ţara este vizată astăzi de un cod galben de vânt puternic, iar în Carpaţii Meridionali şi cei de Curbură va fi cod portocaliu. Pe creste va ninge viscolit şi vizibilitatea va fi extrem de redusă, după cum ne avertizează meteorologul Marina Antonescu.

Marina Antonescu: ”În vestul, centrul şi nordul ţării vom avea parte de un cer mai mult noros şi aşteptăm precipitaţii mai ales sub formă de ploaie în estul Transilvaniei. Acolo vom avea precipitaţii mixte, iar la munte vor predomina ploile moderat cantitativ. De interes, în schimb, este vântul, care este atenţionat cod galben astăzi, în cea mai mare parte a ţării, dar local, în sudul Olteniei, în Transilvania, în Maramureş, nordul Crişanei, dar şi la munte, aşteptăm rafale de 55-70 km/h, iar în zona înaltă de munte, mai ales la peste 1.500 de metri, viteza mai mari ale vântului, astfel încât la peste 1.700 de metri atitudine, rafalele să depăşească 110 – 120 km/h, viteze care sunt atenţionate de un cod portocaliu.”

Vântul puternic va mai diminua din temperaturile în creştere cu care începe săptămâna. Cu toate acestea, valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât în mod normal. Vom avea, în zilele următoare, maxime de până la 17 grade în multe localităţi din vestul, sudul şi estul ţării. Meteorologii mai spun că în jumătatea de nord a ţării nu vor lipsi precipitaţiile, dar vor fi preponderent sub formă de ploaie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: