Confruntată cu importuri mari de gaze ruseşti, în timp ce războiul din Ucraina continuă, Austria încearcă să ia măsuri mai radicale, inclusiv să pună capăt contractului pe termen lung prin care compania energetică OMV cumpără gaze de la Gazprom, a declarat luni ministrul austriac al energiei, relatează Reuters.
După ce a căutat mult timp să menţină legături strânse cu Rusia, Austria a încercat, după invazia rusă din Ucraina, să pună capăt dependenţei sale de zeci de ani de gazul rusesc la preţuri accesibile, făcând eforturi pentru a găsi furnizori alternativi.
Deşi lideri politici precum ministrul energiei, Leonore Gewessler, de la la partidul Verzilor, a repetat că Moscova nu mai este un partener de încredere, compania petrolieră OMV, parţial deţinută de stat, a precizat că va continua să cumpere gaz de la Gazprom în cadrul unui contract care se încheie în 2040.
La o conferinţă de presă, Gewessler a declarat că ponderea Rusiei în importurile de gaze ale Austriei a crescut de fapt în decembrie ajungând la un nou record, de 98%, faţă de 76% în luna precedentă, chiar dacă volumul total al importurilor a scăzut uşor.
„Piaţa şi companiile energetice care fac parte din ea nu îşi îndeplinesc suficient de bine responsabilitatea de a reduce dependenţa de gazul rusesc”, a reproşat Gewessler. „Diversificarea importurilor noastre de gaze avansează mult prea încet”, a arătat ministrul.
Gewessler a anunţat că ministerul său a însărcinat grupul de reflecţie economică Wifo cu realizarea unui studiu până la vară privind impactul economic al încheierii contractului OMV cu Gazprom şi pericolele menţinerii dependenţei de gazul rusesc.
„Trebuie să ne pregătim să ieşim din contractele pe termen lung ale OMV”, a subliniat ea.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News