Remarcile lui Trump despre NATO continuă să facă valuri. Fostul preşedinte este criticat inclusiv de republicani

Sursa foto: X

Nu există alternativă la parteneriatul dintre Europa, NATO şi Statele Unite pentru a face faţă unor riscuri de securitate tot mai mari, a declarat luni premierul polonez Donald Tusk, aflat în vizită la Paris, în timp ce, în perspectiva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, cresc temerile legate de o dezangajare a Washingtonului, relatează Reuters.

Donald Tusk a sosit la Paris în cadrul unui mini-turneu care îl va duce ulterior la Berlin, în căutarea unor legături mai strânse cu cele mai mari două puteri ale Europei, în timp ce războiul din Ucraina intră în al treilea an, iar capitalele europene analizează posibilitatea ca Donald Trump să se întoarcă la Casa Albă.

Trump a stârnit indignare în rândul partenerilor occidentali la sfârşitul săptămânii trecute după ce a sugerat că Statele Unite ar putea să nu-i protejeze de o potenţială invazie rusă pe aliaţii NATO care nu cheltuiesc suficient pentru apărare.

„Nu există alternativă la UE, NATO, cooperarea transatlantică. Europa trebuie să devină un continent sigur, iar acest lucru înseamnă că Uniunea Europeană, Franţa şi Polonia trebuie să devină puternice şi pregătite să îşi apere propriile graniţe şi să îi apere şi să îi sprijine pe aliaţii şi prietenii noştri din afara Uniunii”, a declarat Donald Tusk într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

„Probabil că aici, la Paris, cuvintele din „Cei trei muşchetari” de Alexandre Dumas rezonează cel mai bine: Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”, a spus el, referindu-se la romanul celebru al autorului francez.

NOUL PREŞEDINTE ALES AL FINLANDEI: TREBUIE SĂ RĂMÂNEM CALMI

Preşedintele ales al Finlandei, Alexander Stubb, a declarat luni că în ciuda recentelor comentarii critice ale fostului preşedinte american Donald Trump la adresa NATO, ţara sa ar trebui să rămână calmă şi să se concentreze asupra apartenenţei sale la Alianţa Nord-Atlantică, organizaţie în care a intrat anul trecut, renunţând la decenii de neutralitate.

„Campaniile electorale din SUA sunt foarte diferite de alegerile finlandeze, iar retorica folosită este cu mult mai puternică. Cred că în acest moment este mai bine să rămânem calmi şi să ne concentrăm pe construirea apartenenţei noastre la NATO”, a declarat Stubb într-o conferinţă de presă.

Finlanda, care a obţinut admiterea în NATO în aprilie anul trecut, ca răspuns la invazia Rusiei vecine în Ucraina, cheltuieşte mai mult pentru apărare decât ţinta de 2% din produsul intern brut convenită de statele membre NATO, a adăugat Stubb.

El a declarat că vrea să se asigure că Finlanda va avea un rol decisiv în NATO. „Vrem să fim în centrul procesului decizional, să stăm la mesele unde se iau deciziile”, a spus el.

PREMIERUL ESTONIEI: UN SEMNAL DE ALARMĂ CĂ EUROPENII TREBUIE SĂ CHELTUIASCĂ MAI MULT PENTRU APĂRARE

Kaja Kallas, prim-ministrul Estoniei, ţată NATO vecină Finlandei, a spus luni că declaraţiile lui Trump ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru aliaţi pentru a cheltui mai mult pentru apărare.

„Cred că ceea ce a spus candidatul prezidenţial din America este, de asemenea, ceva pentru a trezi, poate, unii dintre aliaţii care nu au făcut atât de mult” pentru ea, a spus Kaja Kallas la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: