PSD și PNL nu susțin un independent la prezidențiale. Replică ironică pentru Geoană

PNL-PSD-rotativa-guvernamentală
PNL-PSD-rotativa-guvernamentală. Sursa foto: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

Senatorul PSD Daniel Zamfir și senatorul PNL Daniel Fenechiu au declarat la Digi24 că ambele formațiuni doresc să aibă propriul candidat la prezidențiale, în contextul în care Mircea Geoană a dezvăluit ieri că Marcel Ciolacu și alți lideri ai PSD s-au dus la el „în birou să îi propună să candideze la Președinția României”.

Daniel Zamfir a spus că nu a auzit vorbindu-se de o astfel de propunere în partid, mai ales că n-a avut loc nici măcar o discuție privind candidatura președintelui partidului, darămite a altcuiva din exterior. El a precizat că în situația în care „Mircea Geoană dorește să candideze, cred că trebuie să vină în PSD”. Cu toate acestea, social-democrații cred că Marcel Ciolacu ar trebui să intre în cursa pentru președinție.

În egală măsură, Daniel Fenechiu a spus că PNL vrea candidat propriu, „care va fi președinte al României, iar Nicolae Ciucă este cea mai bună variantă a partidului”, explicând că istoria arată că românii votează candidatul dreptei, iar actualul lider al formațiunii este „cea mai bună variantă” și ” va avea voturile simpatizanților liberali și a oamenilor de bună-credință”, excluzând varianta Mircea Geoană.

Daniel Zamfir (PSD): „Eu nu știu despre această discuție. Nici colegii mei. N-am auzit discutându-se în forurile partidului că Marcel Ciolacu a fost sau intenționează să aibă o discuție cu Mircea Geoană. Nu a avut loc această discuție (Mircea Geoană candidat la prezidențiale din partea PSD – n.red.). Nici măcar n-a avut loc discuția cu privire la candidatura la președinție a lui Marcel Ciolacu. El nu a anunțat că va candida la președinția României. Noi ne dorim acest lucru pentru că e președintele partidului, premierul țării, a luat niște măsuri extrem de bune pentru populație, a stabilizat economia. Asta e viziunea noastră. Cât privește candidatura domnului Geoană, eu nu cred că poate candida din afara PSD. Sorin Grindeanu avea dreptate, dacă Mircea Geoană dorește să candideze, cred că trebuie să vină în PSD. Este o chestiune care trebuie făcută.”

Daniel Fenechiu (PNL): „PNL a spus neechivoc că ne dorim să avem candidatul care va fi președintele României. Istoria de lungă durată demonstrează că românii votează candidatul dreptei. Eu cred că Nicolae Ciucă este cea mai bună variantă. PNL este în spatele domniei sale. Nici domnia sa n-a declarat că va candida, cum n-a făcut-o nici Ciolacu. Așa cum PSD-iștii își doresc ca președintele lor să candideze, la fel ne dorim și noi. Credem nu doar că va fi viitorul președinte, dar și că va fi un președinte bun. Nicolae Ciucă nu stă bine în sondaje dintr-un motiv simplu – Nicolae Ciucă n-a declarat niciodată că va candida. Atâta vreme cât n-a fost marketat și n-a ieșit să spună «voi candida», e cât se poate de evident că îi e luată fața de Geoană, Ciolacu, care e extrem de promovat de PSD, Simion, Șoșoacă și tot felul de personaje care și-au manifestat intenția de a candida. Să nu uităm, totuși, că există reguli în politică și un simpatizant liberal va vota candidatul liberal. Domnul Ciucă, pe lângă voturile PNL va avea și voturile oamenilor de bună-credință, care, atunci când partidul va face anunțul, vor putea să-l cunoască mai bine pe omul care a servit o viață întreagă în armată, omul care este extrem de serios, omul neconflictual, dar ferm, omul care, când a făcut o promisiune se ține de ea. Eu cred că România are nevoie acum de un lider precum Nicolae Ciucă.”

Geoană: Marcel Ciolacu mi-a propus să candidez la Președinția României independent, susținut de PSD

Mircea Geoană spune că Marcel Ciolacu și liderii PSD s-au dus la el „în birou” să îi propună să candideze la Președinția României susținut de PSD.

Geoană a dezvăluit luni seara la Jurnalul de Seară, la Digi24, că Marcel Ciolacu și liderii PSD s-au dus la el „în birou” să îi propună să candideze la Președinția României susținut de PSD.

„Se întâmplă ceva cu ei și evident că aud și eu și privesc declarațiile. E o anumită nervozitate, un început de iritare. E o vorbă românească: „De ce ți-e frică nu scapi”. Și apropo de cine dă telefon cui. Eu am avut discuții cu ei, au venit la mine în birou, inclusiv Marcel Ciolacu, să-mi propună să candidez independent susținut de PSD, pentru un calcul foarte simplu, pentru că voturile PSD la alegerile prezidențiale, unde vin patru milioane în plus față de cele obișnuite, nu-s suficiente să câștigi președinția României. Că dânșii au numărul meu sau nu, eu am și număr belgian și românesc, nu văd o probemă. E decizia lor ce vor să facă, e decizia mea ce vreau să fac”, a declarat Mircea Geoană.  Mircea Geoană a mai declarat că a fost dat afară dintr-un partid pe care l-a slujit cu bună credință. „Am fost dată afară dintr-un partid pe care l-am slujit cu bună credință, poate un șut undeva e un pas înainte”, a mai spus Geoană.

Ciolacu îl ironizează pe Geoană

În replică, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marți că nici n-o să-i treacă prin cap să susțină un independent la președinție, când a fost întrebat dacă i-a propus lui Mircea Geoană să candideze.

Mai mult, Ciolacu l-a ironizat pe Geonă, afirmând că după ce i-a cerut să candideze la preşedinţie, a sunat-o şi pe Şoşoacă să-i propună funcţia de premier.

„După ce i-am cerut domnului Mircea Geoană, am plecat și am sunat-o pe doamna Șoșoacă și i-am propus să fie premier”, a ironizat Marcel Ciolacu afirmația secretarului adjunct al NATO conform căreia PSD și Marcel Ciolacu însuși i-au cerut să candideze la președinție.

Ciolacu: Nici n-o să-mi treacă prin cap să susțin un independent la președinție

Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări că nu va susține niciodată un independent.

„Eu sunt președintele Partidului Social Democrat. Nu știu dacă voi fi candidat sau nu la funcția de președinte. În acest moment, vă spun cu toată sinceritatea că nici măcar nu m-am gândit să fiu candidat. Ce vă pot spune cu certitudine, cu inimă de pesedist de această dată, de membru fondator de 30 și de ani, niciodată nu o să-mi treacă prin cap să susțin independent din partea PSD” – a afirmat Ciolacu.

 

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: