În numele Sfântului Valentin – Ziua Îndrăgostiţilor, de sute de ani prilej de exprimare a afecţiunii

Ziua Îndrăgostiţilor sau Ziua Sfântului Valentin, sărbătorită prima dată în anul 496, este acum marcată la nivel global la 14 februarie. Este ziua în care oamenii îşi arată afecţiunea şi îşi trimit felicitări, flori ori bomboane, alături de mesaje de dragoste.

Cel mai vechi mesaj trimis de Ziua Îndrăgostiţilor în limba engleză datează din 1477.

Ziua îşi ia numele de la un sfânt celebru, despre care au apărut, de-a lungul timpului, mai multe poveşti.

În credinţa populară, Sfântul Valentin a fost un preot în Roma celui de-al treilea secol. Împăratul Claudiu II a interzis căsătoriile, pentru că, spunea el, bărbaţii căsătoriţi sunt soldaţi slabi, iar Valentin a nesocotit regula, despre care credea că este nedreaptă, şi a continuat să oficieze căsătorii în secret.

Când împăratul a aflat, preotul Valentin a fost închis şi condamnat la moarte. În închisoare, el s-a îndrăgostit de fiica temnicerului, iar când a fost dus să fie executat, pe 14 februarie, i-a trimis o scrisoare semnată

”de la Valentinul tău”.

Prima sărbătorire a Zilei Îndrăgostiţilor/ Zilei Sfântului Valentin a avut loc în anul 496.

Romanii organizau un festival, numit Lupercalia, care avea loc la jumătatea lunii februarie, prin care sărbătoreau începutul primăverii. Se crede că, între manifestările sărbătorii, se număra şi alegerea de către băieţi a numelor de fete dintr-o cutie. Astfel, pe perioada festivalului, perechile formau cupluri şi, uneori, se căsătoreau.

Mai târziu, biserica a vrut să transforme festivalul într-o sărbătoare creştină şi a decis să se folosească de ea pentru a aminti de Sfântul Valentin. Cu timpul, numele sfântului a fost folosit de oameni pentru a îşi exprima sentimentele faţă de cei dragi.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL