Escrocul cu mască și un accident inventat. Cum a rămas o femeie fără aproape 20.000 de euro

Sursa foto: X

O tentativă de înșelăciune prin metoda „accidentul” și o faptă consumată au fost înregistrate la Alba Iulia. O persoană a dat curs solicitării escrocilor și a fost păgubită cu o sumă mare de bani.

În după amiaza zilei de sâmbătă, 17 februarie, la Poliția Municipiului Alba Iulia au fost semnalate o tentativă de înșelăciune, prin metoda „accidentul” și o faptă consumată.

Potrivit IPJ Alba, victimele au fost contactate telefonic, de către o persoană necunoscută care, după ce și-a atribuit calitatea de medic, le-au spus că o rudă ar fi fost implicată într-un accident și trebuie să fie supusă unei intervenții chirurgicale, într-o clinică privată, iar aceasta costă 54.000 de lei.

Din nefericire, o femeie de 75 de ani a crezut ce i s-a spus, iar la ușa sa s-a prezentat o persoană care purta o mască chirurgicală, căreia i-a dat suma de 6.500 de euro și 16.000 de lei. În total, ar fi 19.500 de euro.

„Pentru a evita să deveniți victime ale escrocilor, polițiștii vă recomandă să manifestați prudență în cazul în care primiți un astfel de telefon și să nu dați curs respectivei solicitări, în ciuda reacției emoționale de moment.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: