Benny Gantz, membru al cabinetului de război israelian, a avertizat că, dacă Hamas nu eliberează toţi ostaticii deţinuţi în Gaza până la 10 martie, va fi lansată o ofensivă la Rafah. Este pentru prima dată când Israelul spune când ar putea intra trupele sale în oraşul sudic supraaglomerat din Gaza, relatează BBC şi AFP.
Pe măsură ce speranţele unui armistiţiu se diminuează, o parte a comunităţii internaţionale este îngrijorată de repercusiunile pe care le-ar avea o operaţiune militară asupra populaţiei civile care trăieşte în condiţii adesea precare în Rafah, care se învecinează cu frontiera închisă cu Egiptul.
„Dacă ostaticii nu vor fi acasă până la Ramadan, luptele vor continua peste tot, inclusiv în regiunea Rafah”, a declarat duminică la Ierusalim ministrul israelian Benny Gantz.
„Hamas are de ales. Se poate preda, poate elibera ostaticii, iar civilii din Gaza pot celebra sărbătoarea Ramadanului”, a adăugat fostul şef al armatei într-un discurs rostit în faţa Conferinţei preşedinţilor marilor organizaţii evreieşti americane.
Ramadanul, luna sfântă a musulmanilor, ar trebui să înceapă în jurul datei de 10 martie.
În timpul atacului de o violenţă fără precedent asupra Israelului comis de comandourile mişcării islamiste Hamas la 7 octombrie, aproximativ 250 de persoane au fost răpite şi duse în Gaza. Potrivit Israelului, 130 de ostatici sunt încă reţinuţi acolo, dintre care 30 ar fi morţi.
Peste 1 160 de persoane au fost ucise în acea zi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.
Ca ripostă, Israelul a promis să anihileze Hamas, pe care, la fel ca Statele Unite şi Uniunea Europeană, îl clasifică drept „terorist”. Ofensiva sa în Fâşia Gaza s-a soldat cu 28.985 de morţi, în marea lor majoritate civili, potrivit Ministerului Sănătăţii Hamas.
În întreaga lume, inclusiv la Washington, aliatul Israelului, au fost exprimate serioase îngrijorări în legătură cu perspectiva unei ofensive împotriva Rafah, pe care Benjamin Netanyahu se arată hotărât să o lanseze.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News