IGPR – 12 percheziţii în judeţele Ilfov şi Mureş într-un dosar privind şcolarizarea fictivă a unor cetăţeni italieni

Douăsprezece percheziţii au loc luni în judeţele Ilfov şi Mureş, într-un dosar privind şcolarizarea fictivă a unor cetăţeni italieni care au obţinut ilegal diplome pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist în UE, fără a cunoaşte limba română şi fără a frecventa cursurile sau stagiile de practică. Cercetările se desfăşoară cu privire la infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, fals intelectual, uz de fals şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

”La această oră, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează 12 percheziţii domiciliare, în judeţele Ilfov şi Mureş, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, fals intelectual, uz de fals şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, faţă de mai multe persoane cercetate”, transmite IGPR.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că, începând cu anul 2019 şi până în prezent, la nivelul unei şcoli postliceale, ar fi fost dezvoltat un mecanism ilegal, constând în şcolarizarea fictivă a unor cetăţeni italieni – care nu cunosc limba română şi care nu s-au prezentat la cursuri şi stagii de practică – urmată de eliberarea de diplome pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist pe teritoriul Uniunii Europene.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: