Fermierii polonezi îşi vor amplifica marţi protestele la frontiera cu Ucraina, blocând aproape tot traficul în ceea ce spun ei că este o încercare de a-şi salva mijloacele de existenţă, dar despre care Kievul afirmă că îi dăunează efortului de război, relatează Reuters.
Fermieri din Europa demonstrează împotriva constrângerilor impuse de măsurile Uniunii Europene pentru a combate schimbările climatice, precum şi contra costurilor în creştere şi a ceea ce, potrivit lor, reprezintă o concurenţă neloială din străinătate, în special din Ucraina.
Va avea loc „blocarea totală a întregului trafic la punctele de trecere a frontierei”, a declarat Adrian Wawrzyniak, purtător de cuvânt al sindicatului fermierilor Solidaritatea.
Wawrzyniak a afirmat că, în timp ce ajutorul militar va fi permis, traficul de pasageri va fi blocat, nu doar camioanele. El a adăugat că vor fi blocaje în porturi şi pe autostrăzi.
Kievul apreciază că exporturile sale agricole prin Europa de Est nu au afectat pieţele UE. Pe măsură ce exasperarea faţă de o serie de proteste ale fermierilor şi camionagiilor în Polonia creşte, transportatorii ucraineni anunţă că au planificat un protest paşnic non-stop la trei puncte de trecere deja blocate de fermierii polonezi.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News