Prezent în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, ministrul Economiei, Antreprenorialului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, a vorbit despre nevoia de investiții străine în România.
Acesta a punctat importanța existenței Agenției Române de Investiții și Comerț Exterior (ARICE), care se ocupă cu atragerea de investiții străine, menționând în același timp că s-ar putea face mai mult în acest sens în prezent.
„Pentru acest lucru [atragerea de investiții străine] nu folosim la întregul potențial consilierii economici și reprezentanții din ambasadele României. Există foarte multe informări pe care le citesc, le primesc de la ei despre foarte multe oportunități care, din păcate, nu ajung la mediul de afaceri sau ei nu primesc la rândul lor un răspuns din partea mediului de afaceri. Și acesta a fost unul dintre subiectele pe care premierul Marcel Ciolacu le-a ridicat la întâlnirea cu ambasadorii, atunci când au întâlnirea săptămânală,” a declarat ministrul.
Acesta a mai menționat că Ministerul Economiei este implicat în procesul de găsire de parteneri străini, oferind ca exemplu industria de apărare, unde „vorbim cu potențiali investitori și parteneri în aproape fiecare zi. Este un potențial foarte mare în acest domeniu și încercăm să îl fructificăm cât mai repede în această fereastră de oportunitate pe care o are industria de apărare cu capital privat și cu capital de stat din România”.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News