România bate pasul pe loc în ce privește copiii abandonați. Propunerile care ar putea schimba situația

Sursa foto: doc.ro

Asociația Catharsis din Brașov a propus Parlamentului câteva modificări la Legea adopției pentru ca numărul de copii aflați sub protecția statului să scadă.

Asociația Catharsis Brașov a participat la o întâlnire informală cu membrii Subcomisiei pentru Drepturile Copilului din Camera Deputaților. Președintele asociației, Azota Popescu, spunea înainte de intrarea în Parlament că vrea să prezinte o serie de propuneri care vizează armonizarea Legii adopției în vigoare cu Tratatele internaționale la care România este Stat Parte.

„Imediat sunt 30 de ani de când mă lupt pentru orfanii României. În tot acest timp am avut victorii, dar și dezamăgiri. Am determinat de patru ori modificarea legii adopției prin dezbateri publice la nivel local, guvernamental și parlamentar. Copiii lăsați de părinți în grija statului sunt copiii noștri, ai tuturor, și au dreptul la o viață normală într-o familie proprie și permanentă așa cum au toți copiii. Legea adopției trebuie din nou schimbată, dacă vrem o Românie fără orfani”, a declarat Azota Popescu, președintele Asociației Catharsis Brașov.

Românii care sunt stabiliți în străinătate, dar și-au păstrat cetățenia pot adopta copii din țara natală, însă pentru aceasta trebuie să locuiască mai întâi timp de șase luni în țară și abia apoi să înceapă demersurile pentru obținerea atestatului de familie aptă să adopte un copil. Azota Popescu i-a propus președintelui subcomisiei eliminarea acestei prevederi.

A doua solicitare a fost reluarea adopțiilor internaționale, așa cum România s-a obligat prin semnarea mai multor tratate internaționale.

O a treia propunere a fost reducerea termenului în care un copil ajuns în sistem este declarat adoptabil, așa cum sunt recomandările din tratatele asumate de țara noastră.

O ultimă propunere de modificare a fost simplificarea procedurilor în cazul copiilor adoptați care au împlinit 18 ani și vor să își cunoască familia biologică.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: