Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a spus luni că încetinirea inflaţiei în zona euro va continua, dar a adăugat că, atât ea, cât şi colegii săi din consiliul guvernatorilor, trebuie să vadă mai multe dovezi că ritmul de creştere a preţurilor revine în apropiere de nivelul ţintă al BCE, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Prezentă în plenul Parlamentului European la Strasbourg, Lagarde a spus că presiunile salariale rămân puternice, reiterând că cel mai probabil salariile vor deveni un factor important care va influenţa dinamica preţurilor în următoarele trimestre. „Actualul proces dezinflaţionist este aşteptat să continue. Însă consiliul guvernatorilor trebuie să aibă încredere că asta ne va duce în mod sustenabil la ţinta noastră de 2%”, a spus Christine Lagarde luni cu prilejul unei dezbateri a raportului anual al BCE pentru anul 2022 în plenul Parlamentului European.
Declaraţiile lui Lagarde vin la mai puţin de două săptămâni înainte de următoarea reuniune de politică monetară de la BCE. Oficialii BCE converg spre ideea că şedinţa din luna iunie ar fi cel mai potrivit moment pentru a începe să reducă dobânzile, chiar dacă unii ar prefera o mutare mai rapidă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News