Nouă lovitură pentru prezidențiabilul ACL în mediul online. Iohannis îi copiază campania lui Băsescu din 2004? FOTO

În piața politică, de luni bune, se vorbește de o colaborare tacită între prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis și actualul șef al statutului, Traian Băsescu.

În repetate rânduri, Iohannis a vorbit în aceiași termeni precum Președintele României, deși acesta din urmă pare să fi devenit persoana non- grata printre cei din PDL, partenerii oficiali ai PNL în acest moment. Apoi, de câteva ori, în spațiul public, șeful PNL nu a ezitat să caracterizeze acțiunea de demitere a lui Traian Băsescu din 2012 a fost un demers inoportun, la limita Constituției.

În plus, inamicul numărul unu al PNL nu mai este Traian Băsescu, ci PSD și Victor Ponta, după cum însuși Iohannis le-a transmis celor din conducerea PNL. ”Trebuie sa intelegeti de acum incolo ca avem un singur dusman: PSD. Uitați de ceilalți, uitați de Băsescu”, transmite Iohannis în urmă cu ceva timp.

În actuala campanie prezidențială, conform unor imagini apărute pe o rețea de socializare, Iohannis pare că nu se inspiră doar din modelul și conduita politică a lui Băsescu, ci și din modul de a face campanie. De altfel, acest fapt nu este tocmai unul inexplicabil, având în vedere că strategul lui Traian Băsescu, din campania din 2004, Felix Tătaru, este în acest moment cel care îi construiește campania lui Iohannis.

În spațiul online au apărut imagini care prezintă câteva asemănări între afișele electorale ale lui Băsescu din 2004 și cele ale lui Iohannis din 2014.

asemanari asemnari2

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: