Proiectele de investiţii din fonduri europene reprezintă deja principalul motor al economiei noastre, iar creşterea de 2% a României de anul trecut este una superioară mediei europene, a declarat, joi, Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial, în cadrul BVB Awards, eveniment anual ce recompensează excelenţa pe piaţa de capital.
„Reuşitele pieţei de capital din România în decursul anului trecut au fost obţinute într-un context economic deloc facil, în care ecourile crizelor recente încă se resimt asupra economiilor lumii. Pandemia de COVID-19, invazia Ucrainei de către Federaţia Rusă, urmată apoi de criza energiei, de explozia inflaţiei şi înăsprirea condiţiilor monetare la nivel global, la care se adaugă recent conflictul din Orientul Mijlociu, sunt evenimente cu impact profund şi îndelungat asupra economiei mondiale, care, iată, a experimentat cea mai mare densitate de crize din ultimele decenii. În Europa, anul 2023 a consemnat revizuiri în scădere ale prognozelor de creştere economică. Ultimele estimări indică o creştere economică de doar 0,5% pentru Uniunea Europeană, cu uşoară accelerare în 2024. Rămân totuşi optimiste aşteptările privind investiţiile, fluxurile comerciale şi de finanţare, dar şi trendul inflaţionist la nivel global şi european. Pentru România, în ciuda unei anumite încetiniri de ritm, creşterea economică în 2023 rămâne una ridicată, de 2% anual, performanţă superioară mediei europene. Semne bune vin din modificarea contribuţiei factorilor la creşterea economică, prin avansul consistent din partea investiţiilor. Proiectele de investiţii din fonduri europene reprezintă deja principalul motor al economiei noastre”, a spus Cosmin Marinescu, la evenimentul organizat de BVB, potrivit Agerpres.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News