Comisia Europeană a publicat vineri, 1 martie, o prezentare generală a principalelor rezultate obținute de Colegiul comisarilor de la preluarea mandatului la 1 decembrie 2019. Documentul, intitulat “Respectarea promisiunii noastre față de Europa: Povestea Comisiei von der Leyen“, trece în revistă crizele gestionate de UE – de la pandemie la redresare economică și de la răspunsul ferm față de invazia Rusiei împotriva Ucrainei la întărirea capabilităților europene și la soluțiile identificate pentru cea mai gravă energetică din ultimele decenii.
Documentul prezintă în detaliu modul în care Comisia și-a menținut angajamentul cu privire la cele șase priorități pe care le-a stabilit la începutul mandatului – Green Deal-ul european și o strategie de creștere care protejează clima, consolidarea poziției de lider în domeniul digital a Europei, o abordare concretă pentru a stimula dezvoltarea Europei competitivitatea industrială a Europei, o economie socială de piață, combaterea migrației ilegale, consolidarea democrației și a statului de drept și o Europă mai puternică și mai îndrăzneață în lume.
Cu toate acestea, documentul debutează cu rezultatele centralizate de Comisia Europeană cu privire la soluțiile identificate “la unele dintre cele mai mari încercări cu care s-a confruntat Europa vreodată”.
“De la combaterea unei pandemii mondiale la abordarea fenomenelor meteorologice extreme provocate de schimbările climatice, de la răspunsul la războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei la gestionarea celei mai grave crize energetice din ultimele decenii: această prezentare generală arată modul în care actuala Comisie, în pofida presiunilor exercitate de mai multe crize, și-a intensificat eforturile și a abordat în mod direct provocările. A luat măsuri în urma preocupărilor exprimate de europeni și a reușit să abordeze provocări cruciale cu care se confruntă generațiile viitoare de europeni. Pe scena mondială, actuala Comisie a ajutat UE să devină mai puternică și mai îndrăzneață, ridicându-se la înălțimea provocărilor geopolitice actuale”, arată executivul european într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
“Ne-am ținut promisiunea. Ne-am menținut cursul în ceea ce privește cele șase priorități pe care le-am stabilit la începutul mandatului, găsind în același timp soluții la unele dintre cele mai mari încercări cu care s-a confruntat vreodată Europa”, se arată în preambulul documentului citat.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News