Simona Halep: A fost o veste minunată, aşa cum visam. Aşa a trebuit să fie. Vreau la JO

simona halep1
Sursa foto: Facebook / Simona Halep

Simona Halep a revenit miercuri noaptea în România şi a declarat, la Aeroportul Henri Coandă, că a primit decizia TAS cu mare bucurie. Ea speră să joace pentru România la Jocurile Olimpice. Ea se afla la Dubai în momentul în care a aflat decizia Tribunalului de la Lausanne.

“Am primit vestea foarte bine. A fost o veste minunată, aşa cum visam. Aşa a trebuit să fie. Adevărul a ieşit la suprafaţă. În sinea mea, mereu am ştiut că nu am făcut nimic şi că nu am luat nicio substanţă interzisă niciodată şi nici nu am avut această intenţie. Mă bucur că s-a judecat corect. M-am bucurat foarte tare, pentru că am aşteptat foarte mult acest verdict şi îmi doream tare mult să fie aşa. Îmi doresc să merg la Miami, dar sî vedem, Am făcut o pregătire bună, va fi greu să revin, dar o iau pas cu pas. Şi eu îmi doresc să particip la Jocurile Olimpice. Dar sunt şanse minime, pentru că nu sunt în clasament. Dacă voi reuşi până atunci să joc câteva meciuri, o să am o şansă în plus. Nu am plănuit nimic până acum, totul este o opţiune. O să fac tot ce pot că să joc la Olimpiadă“, a spus Halep.

“Chris Evert a fost prima care mi-a scris un mesaj, dar şi multe alte fete din circuit şi le mulţumesc foarte mull, pentru că susţinerea lor a contat extrem de mult. Au crezut necondiţionat în mine şi acesta este un lucru deosebit. Toate mesajele au fost foarte frumoase. Presiunea nu o să mai fie negativă în niciun sens. Le mulţumesc foarte mult pentru susţinerea necondiţionată, chiar a fost ceva unic. Acest lucru m-a ajutat să lupt până la capăt, să arăt adevărul. Vreau să le mulţumesc şi sponsorilor mei, pentru că m-au susţinut şi nu au crezut nicio clipă în ceea ce s-a întâmplat. Au fost şi sunt alături de mine în continuare. Vă spun sincer că nu m-am uitat foarte mult la circuit, pentru că era o suferinţă să mă uit şi să ştiu că nu am voie să joc, dar nivelul este unul destul de ridicat. În top 10 fetele au o putere extraordinară şi joacă un tenis bun. Ştiu şi eu cum este să fii în top 10 şi tot timpul eşti pregătit. Va fi greu, dar şi o mare provocare pentru mine să mă apropii. Mi-ar plăcea să câştig orice trofeu de Grand Slam, dar visăm acum. Aşa că trebuie să ne trezim la realitate şi o să o iau pas cu pas, pentru că o să fie o întoarcere destul de dificilă”, a subliniat Halep.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: