Prețul aurului, un nou record

Sura foto: moneyman.ru

Prețul aurului a atins un nou record! Prețul metalului prețios a atins un nou nivel record, miercuri, bazându-se în principal pe așteptările de relaxare monetară în SUA, în timp ce prețul paladiului a revenit peste pragul de 1.000 de dolari, pentru prima dată după 12 ianuarie, transmite Reuters.

Prețul spot al aurului a câștigat 0,8% până la 2.145,09 dolari pe uncie, după ce a atins un maxim istoric de 2.152,09 dolari uncia, mai devreme în timpul sesiunii.

Contractele futures pentru aur din SUA au închis în urcare cu 0,8%, la 2.158,2 dolari uncia

Cotația argintului a avansat cu 1,9%, la 24,15 dolari uncia. Aurul a beneficiat de un impuls suplimentar deoarece dolarul a scăzut după ce președintele Fed, Jerome Powell, a indicat o reducere a dobânzii de referință mai târziu în acest an.

„Este probabil ca aurul să crească mai mult, deoarece sentimentul optimist rămâne dominant. Cu toate acestea, ar putea dura ceva timp pentru ca piața să analizeze comentariile generale ale lui Powell, precum și pentru a vedea raportul de vineri privind ocuparea forței de muncă”, a declarat Tai Wong, un trader de metale independent din New York.

Aurul scade atunci când ratele ridicate ale dobânzilor din SUA cresc randamentul activelor concurente, cum ar fi obligațiunile, și întăresc dolarul, făcând lingourile mai costisitoare pentru cumpărătorii din străinătate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: